Oțelul speră să reia pregătirile la jumătatea lunii viitoare

168
Foto: SC Oțelul/Facebook

Antrenorul de la SC Oțelul, Alexandru Ciobanu, a vorbit la Lider Sportiv, 92.4 FM sau www.liderfm.ro, despre data la care și-a propus reluarea pregătirilor pentru noul sezon al Ligii a III-a.

”Totul va depinde de cum vor decurge următoarele săptămâni. Eu sper ca la jumătatea lunii iunie să putem să ne întâlnim cu toată echipa pentru a pregăti următorul sezon. Asta în condițiile în care nu va exista un nou val de îmbolnăviri și să apară, eu știu, aceleași restricții.

Așa sper ca la jumătatea lunii iunie să putem începe pregătirea într-un mod organizat, cu toată echipa, în perspectiva noului sezon, care bănuiesc că va începe mai devreme”, a spus Alexandru Ciobanu.

Tehnicianul grupării gălățene a mai spus că înaintea startului noului sezon Oțelul ia în calcul și un cantonament. ”Cu siguranță va trebui să ne gândim și la un cantonament, un stagiu de pregătire centralizat. Din câte știu se poate circula liber, te poți deplasa și în alt oraș. Urmează să vedem în funcție de datele oferite de Federație legat de startul noului sezon, să știm exact cum să ne organizăm mai bine, când să faci cantonament și când să joci meciurile de pregătire”, a spus Alexandru Ciobanu.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu