50 de ani/50 de legende. BRANKO GRAHOVAC

108
otelul galati - rapid 1-0 etapa 20 retur 2010-2011 05.03.2011 branko grahovac Otelul Galati - Rapid 1-0, etapa 20, campionat 2010-2011, 05.03.2011.

Vulcanicul bosniac de origine sârbă, Branko Grahovac, s-a născut la 8 iulie 1983, în localitatea Gradiška din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Anii ce au urmat au măcinat liniștea și orgoliul cetățenilor de etnie sârbă prin fapte ce cu siguranță au avut un impact important și asupra firii ultracombative a lui Branko. Acesta s-a trezit deodată minoritar într-un stat în care se știa majoritar, asta afectând (după cum însuși mărturisea mai târziu) șansele sale de a evolua la națională.

Fotbalul profesionist l-a început în 2000, la NK Bratstvo Gračanica, o echipă modestă din Bosnia Herțegovina. În același an a trecut la FK Zeta, o formaţie din suburbiile Podgoricei, actuala capitală a Muntenegrului. Trebuie menționat însă că, până în 2003, Podgorica a făcut parte din Iugoslavia, iar apoi, până în 2006, din Serbia și Muntenegru. Bosnia se desprinsese de Iugoslavia parțial în 1992 prin Republika Srpska, iar în 1994 definitiv, la forma pe care o cunoaștem astăzi. Astfel, tânărul Branko a profitat de apartenența la etnia sârbă pentru a face trecerea către un campionat mai puternic, chiar dacă a făcut-o mai întâi la echipa de juniori.

Cu FK Zeta Golubovci a jucat timp de 4 sezoane în primul eșalon fotbalistic sârb şi a obținut clasări pe locurile 5, 8, 11, iar în ultimul an, de altfel cel în care s-a impus ca titular de bază între buturi, după 29 de meciuri jucate, s-a clasat pe locul 3 și s-a calificat în preliminariile Cupei UEFA.

În sezonul 2005-2006 s-a transferat la FK Željezničar Sarajevo, echipă de prim eșalon din Bosnia, potentă financiar, după ce îl vânduse în pauza competițională pe Edin Džeko la Teplice și după ce se clasase de 3 ori consecutiv pe locul doi în Premier League. În cele două sezoane petrecute la Željezničar, Grahovac n-a reuşit să se impună.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu