Fotbalist în Liga a IV-a. Alex Antohi, fundașul ”înfometat” după fotbal

609

În episodul de astăzi din seria Fotbalist în Liga a IV-a este vorba despre Alexandru Ionuț Antohi, 21 de ani, jucător ce activează pentru una dintre echipele nou sosite în al doilea eșalon județean, Viitorul Frumușița.

”Mi-am dorit foarte mult să-mi încep cariera de fotbalist, de fapt când eram mic jucam cu prietenii fotbal la mine la țară. Nu era zi în care să nu mă duc la fotbal, jucam de dimineața de la ora 11 până după amiază la ora 15-16. Eram înfometați după fotbal, cum este și acum, de altfel”, spune Alex despre începuturile pasiunii sale, fotbalul.

Steaua Dunării, primul club

Primul club la care a jucat în mod organizat Alex Antohi a fost Steaua Dunării Galați. ”După un timp începusem să înțeleg fenomenul fotbal mai bine. Apoi, pe la vreo 11 ani, am cunoscut un amic din Galați. El era legitimat la un club de fotbal, la Galați, la Steaua Dunării.

L-am întrebat dacă mă poate lua cu el la un antrenament, iar după 2-3 zile am mers la antrenament la echipa de juniori Steaua Dunării, iar domnul antrenor m-a acceptat. Primul meu antrenor a fost domnul Silviu Păunescu”, ne-a spus Alex legat de primele contacte cu fotbalul în mod organizat.

Atacant la primul meci, reprofilat în fundaș

În urma primelor jocuri Alex Antohi și-a stabilit și poziția din teren. ”După o perioadă de antrenamente a venit și vremea primului joc. Am început în postura de rezervă, iar prin minutul 70 al jocului am intrat în teren. Am jucat atacant, dar nu prea m-am descurcat.

Am câștigat acel meci, iar a doua zi când am revenit la antrenamente am încercat o nouă poziție în teren, cea de fundaș central. Pe fundul terenului m-am descurcat foarte bine, aveam viteză, atacanților le era greu să treacă de mine. Le făceam față cu brio, pentru că aveam spiritul de luptător”, spune tânărul.

Trecerea la LPS Galați

Datorită calităților lui Alex a fost remarcat de antrenorul Silviu Păunescu și îndrumat la cealaltă echipă la care profesorul Păunescu activa, LPS Galați.

”După câteva săptămâni domnul antrenor mi-a propus să vin într-o duminică la stadion, să joc la o altă echipă, la echipa Liceului cu Program Sportiv Galați. Acolo era un nivel mai ridicat, aveam concurență, era un alt fel de joc. Prima dată am jucat pe fals pentru LPS, până am remediat situația cu legitimarea. La LPS am înțeles fotbalul cel mai bine”, ne-a spus Alex despre trecerea la echipa Liceului cu Program Sportiv.

Jucător cu ”dublă legitimare” pentru o perioadă scurtă

Pentru o scurtă perioadă Alex a evoluat pentru două echipe, Steaua Dunării și LPS Galați. ”La LPS, am cunoscut băieți noi, iar eu am continuat să joc și la Steaua Dunării, dar și pentru cei de la LPS, asta pentru o scurtă perioadă.

După ce mi-am făcut prima legitimație mi-am luat la revedere de la Steaua Dunării și am rămas la LPS. Domnul profesor Silviu Păunescu activa pe atunci la două echipe, Steaua Dunării și LPS Galați”.

Program infernal după trecerea la LPS

Trecerea la echipa Liceului cu Program Sportiv a adus după sine și un program mai greu pentru actulaul jucător de la viitorul Frumușița.

”Între timp am jucat la LPS, făceam antrenamente de la ora 10.00 la 12.00, iar imediat după antrenamente aveam cursuri la școală. Orele de la școală se încheiau în jur de ora 17.00. Într-o zi obișnuită eu plecam de acasă de la ora 8.00 și ajungeam la 21.00, după antrenamente și școală.

După câteva luni petrecute la LPS m-am reîntors acasă la mine la țară, și mi-am reluat studiile aici, dar pe lângă asta mă duceam și la antrenamente. Nu ajungeam zi de zi, doar când puteam”, mărturisește Alexandru Antohi.

Pauză de fotbal, prioritate pentru școală

Din cauza programului încărcat, în perioada examenelor de absolvire a școlii generale Alex Antohi a fost nevoit să stea departe de terenul de fotbal.

”În preajma examenelor de absolvire a școlii generale am fost nevoit să întrerup activitatea fotbalistică. Am stat doi ani de zile fără fotbal, a fost o perioadă grea pentru mine, fără fotbal mi-a fost destul de greu”, declară Alex Antohi.

Revenire la Avântul Vânători în Liga a IV-a U19

După două sezoane departe de fotbal Alex a revenit, dar la echipa de juniori a celor de la Avântul Vânători. ”După acești doi ani rezervați studiilor mi-am reînceput activitatea. Am jucat pentru Avântul Vânători în Liga a IV-a U19, în anul 2015. Acolo am cunoscut grupul de băieți și pe domnul antrenor Laurențiu Marcu. Domnul Laurențiu Marcu este un antrenor și un om deosebit. Am progresat foarte mult sub comanda dânsului la Avântul Vânători. Pentru formația din Vânători am jucat trei ani, până în anul 2018”, ne-a spus Alex Antohi.

Meciul cu Oțelul, cea mai plăcută amintire de la Vânători

”Am multe amintiri plăcute din perioada petrecută la Vânători, dar cea mai frumoasă vine de la meciul cu Oțelul, echipă de legendă în fotbalul românesc. Îmi aduc aminte că la meciul cu Oțelul a venit foarte multă lume la stadion, a fost probabil recordul de audiență pe stadionul din Vânători”, ne-a spus Alex Antohi legat de cea mai frumoasă amintire de la Avântul Vânători.

Un sezon de pauză după terminarea junioratului

După perioada Avântul Vânători a urmat o altă pauză de fotbal pentru Alex. ”După ce am terminat junioratul am decis să iau o pauza de la fotbal. A fost o pauză de doar un sezon. În acest timp la noi la Frumușița s-a organizat un turneu ”Educație prin Sport”, turneu din urmă căruia domnul Antonel Tabac, organizatorul competiției, a format actuala echipă Viitorul Frumușița.

La turneu au fost mai multe echipe înscrise, ia echipa în care am jucat eu a ajuns până în finală. Am pierdut finala, echipa câștigătoarea era formată din scheletul actualei formații din Liga a V-a. După un timp m-am alăturat grupului câștigătorilor în ceea ce se numește azi Viitorul Frumușița, echipa de fotbal a comunei Frumușița”.

Debut excelent în competiții cu Viitorul Frumușița

Debutul în competițiile oficiale pentru clubul Viitorul Frumușița a fost excelent. ”Am câștigat cu scorul 2-1 meciul cu Șoimii Foltești, joc disputat în faza județeană a Cupei României. A fost excelent pentru noi și pentru moralul nostru.

Între timp grupul de jucători de la Frumușița a devenit o familie, iar acum luptăm pentru o clasare cât mai sus în clasamentul Ligii a V-a cu Viitorul Frumușița. Pentru a obține un loc mai sus în clasament mai avem de îmbunătățit relațiile de joc, omogenizarea lor”, ne-a spus Alexandru Antohi.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal