50 de ani/50 de legende. SILVIU ILIE

177

Silviu Ilie s-a născut pe 27 iunie 1988 și e un gălățean get-beget. Primul său meci la echipa mare s-a consumat în 19 noiembrie 2005, în înfrângerea cu 2-0 în fața Timișorenilor de la Poli AEK. E singurul meci jucat în sezonul 2005-2006. După aceea a fost împrumutat la Dunărea Galați pentru a acumula experienţă. La Dunărea a devenit jucător de bază și a adunat, într-un sezon și jumătate, 41 de jocuri şi şapte goluri

S-a impus uşor ca titular

Pe fondul maturizării sale în joc, dar și a unor probleme de lot, Petre Grigoraș l-a readus la Oțelul în sezonul 2007-2008. Încă de la început s-a impus la prima echipă, unde a evoluat de cele mai multe ori pe flancul stâng, fie ca mijlocaş, fie ca fundaş. În sezonul 2007-2008, Oţelul a jucat în Intertoto, iar Silviu Ilie a intrat de trei ori pe teren. La meciul retur cu Slavia Sarajevo, Ilie a fost folosit ca fundaş central şi s-a achitat excelent de sarcini.

A jucat şi în Cupa UEFA, în dubla cu Lokomotiv Sofia, o dată ca titular și o dată intrat pe parcursul meciului.
În ciuda concurenţei sporite pe banda stângă, cu Sălăgeanu şi Kim Gil Sik, Ilie a prins 27 de partide în primul său sezon la Oţelul, reuşind să şi marcheze un gol. 2007-2008 a reprezentat, de altfel, sezonul de întinerire a lotului și de promovare a jucătorilor autohtoni. În aceste condiții, Oțelul a încheiat sezonul pe locul opt.

A continuat evoluțiile în creștere evidentă de formă pe parcursul anilor următori, evoluând constant, 27, 26, respectiv 21 de meciuri în următoarele trei sezoane. Ilie a păstrat şi norma de un gol pe sezon.

„Doi-trei ani din viaţă pentru câştigarea campionatului”

Ediţia 2010-2011 a reprezentat sezonul de mare excepție pe care l-a reuşit Silviu Ilie la Oțelul. A obținut cu echipa titlul de campion al României, un trofeu pe care și l-a doritenorm de mult. Ilie a evoluat în 29 de partide în acel sezon şi a reuşit să marcheze două goluri esenţiale pentru câştigarea campionatului.

Prima reuşită a venit în deplasarea de la Dinamo, imediat după ce Oţelul a fost egalată şi părea că nu poate duce până la capăt lupta pentru primul loc. Al doilea gol, din nou decisiv pentru trei puncte, a adus victoria la Craiova, împotriva Universității. Astfel, Oţelul s-a distanţat decisiv în vârful clasamentului.

„Ne vedem de treabă, muncim şi, dacă nevoia o cere, ne şi sacrificăm pentru puncte. Sincer, aş da doi-trei ani din viaţă pentru un titlu de campion cu Oţelul”, a fost superba declaraţie oferită de Silviu Ilie în pauza dintre tur şi retur.

N-a fost nevoie de ani din viață. A fost totuşi sacrificiul de a nu putea fi văzut de tatăl său în postura de campion, decât din ceruri. Silviu Ilie a dedicat câştigarea campionatului pentru părintele său. Astfel, a jucat mereu determinat la capacitate maximă.

Naţionala, Zidane şi Liga Campionilor

Obișnuit al echipei naționale a României U21, Silviu Ilie a făcut pasul spre Naționala mare pe 17 noiembrie 2010, într-un 1-1 împotriva Italiei, în care a fost schimbat în minutul 89. A continuat cu încă două prezenţe, la partidele cu Ucraina şi Cipru.

A Participat în 2010 într-un meci de gală, la Pireu (Grecia), alături de nume uriaşe ale fotbalului mondial precum Zinedine Zidane, Luis Figo sau Ronaldo. A făcut parte din echipa prietenilor lui Zidane.
În sezonul 2011-2012 a evoluat în cinci partide de Liga Campionilor pentru Oţelul. Deşi părea că nimic nu îi va putea sta în cale, Ilie a prins doar 16 partide în campionat, fără să reuşească să marcheze

Ţinut pe tuşă de accidentare

La primul meci din sezonul 2012-2013 s-a produs dezastrul pentru Silviu Ilie. A suferit o accidentare teribilă, care l-a ţinut de parte de gazon timp de 15 luni lungi şi agonizante.

Pe lângă ruptura de gazon s-a produs și o ruptură conducerea Oțelului, care nu i-a acordat sprijinul necesar.

Revenirea la lot s-a făcut în mandatul unui Ionuț Badea, care nu l-a considerat refăcut complet și l-a ținut la echipa a doua. Sezonul 2013-2014 i-a adus o singură prezenţă pentru Oţelul în teren. A intrat în minutul 79 al partidei din Cupa României cu Steaua, scor 0-2.
Silviu Ilie a avut nevoie să plece de la Oțelul pentru a încerca să-și relanseze cariera, după ce a fost afectat de multiple accidentări.

A ajuns la ASA Tg. Mureș, cu care s-a luptat la titlu până în ultima etapă, atunci când a pierdut, culmea, chiar cu Oțelul. În cele din urmă, Silviu Ilie s-a întors la noul Oțelul, fiind primul dintre campioni care a făcut pasul către revenirea acasă și a reușit să promoveze cu gruparea roș-alb-albastră în Liga a III-a.

Drept mărturie pentru ambiţia sa e şi declaraţia lui Petre Grigoraş, care l-a caracterizat astfel: „Stângul fantastic şi dorinţa de a fi mereu mai bun sunt atuurile sale”.

Marius Cernat
Marian Săvăstru

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal