Transferuri la coordonare pentru CSM Arcada

94
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Campioana României în ultimele două sezoane, CSM Arcada, și-a betonat cel mai important post din sextet, cel de ridicător. În acest sens clubul gălățean anunță transferul a doi coordonatori pentru viitoarea ediție de campionat.

Una dintre achiziții este Marin Lescov, 30 de ani, 1.90 metri, jucător din Republica Moldova. Lescov a jucat ultima oară la Hapoel Mate-Asher, Israel. A mai evoluat pentru Foinikas Syrou Onex și AC Orestiada, ambele din Grecia, sau Grand Nancy Volley Ball, Franța, Rakvere Vorkpalliklubi, Estonia. Ridicătorul basarabean a jucat și pentru două echipe din România, CVM Tomis Constanța, în perioada 2010-2013, și Remat Zalău, 2014-2016.

Al doilea coordonator din sezonul viitor va fi Michael Keegan, un sportiv american de 23 de ani, 1.92 metri, originar din San Diego, California. Keegan a jucat în Campionatul Universitar al Statelor Unite.

Altfel, din lotul formației campioane de sezonul viitor nu vor lipsi componenții mai vechi: Klapwijk, Bala, Cristudor, Talpă, Lefterache, dar și achizițiile: Olteanu, Filip Sestan, Vlad Kantor, Alexandru Rață sau Ovidiu Darlaczi.

Sportul educa!
Sportul educa!
Sportul educa!
Sportul educa!