Apetit ofensiv pentru Oțelul. Victorie 9-0 în ultimul amical al verii

579
Foto: www.ascotelul.ro

Petre Grigoraș, antrenorul cu care SC Oțelul va aborda ediția 2020-2021 din Liga a III-a, a debutat cu o victorie categorică pe banca Oțelului. În ultimul test de pregătire al verii SC Oțelul s-a impus cu scorul 9-0, 4-0, pe propriul teren în fața celor de la Avântul Valea Mărului, colega de serie din Liga a III-a, formație nou promovată în eșalonul trei. Matei cu cinci goluri a fost cel mai bun marcator al jocului, George Cîrjan a reușit o triplă, iar Robert Țicămucă a completat lista marcatorilor.

Jocul cu formația vălmăreană a fost început de Oțelul cu formula: Dinu – Stancu, Sîrghi, Ghicel (cpt), Popescu – Iani, Cireș, Petrache – Răducanu, Matei, Nica. În partea a doua au mai evoluat: Ursu, Farcaș, Sevastian, Manău, Crihană, Dobre, Ghinea, Țicămucă, Alecu și Cîrjan, conform site-ului oficial al Oțelului.

SC Oțelul a încheiat seria jocurilor de verificare din perioada de vară cu două victorii, 9-0 cu Avântul Valea Mărului și 2-0 cu Sportul Chiscani, și o înfrângere, 1-3 cu Dacia Unirea Brăila, toate cele trei adversare fiind și colege de serie în Liga a III-a.

Pentru Oțelul urmează debutul în noua ediție a Ligii a III-a, sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 17.00, pe terenul celor de la CSM Râmnicu Sărat. Vălmărenii vor juca în prima etapă a sezonului pe propriul teren cu Dacia Unirea Brăila. În a doua etapă din Liga a III-a Oțelul și Avântul Valea Mărului se vor întâlni din nou, tot pe stadionul Oțelul, de data asta în meci oficial, 19 septembrie.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal