Oțelul militează pentru revenirea suporterilor în tribune

140
Sursa foto: ascotelul.ro

După ce a disputat primele meciuri din acest sezon cu tribunele goale, din cauza limitărilor impuse de contextul epidemiologic, SC Oțelul adresează o scrisoare deschisă deschisă autorităților în care susține redeschiderea tribunelor pentru spectatori.

”SC Oțelul Galați este un club renăscut din pasiunea suporterilor pentru culorile roș-alb-albastre, pentru tradiția fotbalului și pentru mândria orașului. În ciuda contextului social și sanitar, clubul nostru face un apel public către autoritățile competente de a analiza profund posibilitatea ca partidele de fotbal din țara noastră să aibă loc cu prezența fanilor în tribune. Considerăm că fotbalul este un adevărat fenomen social, un sport care se desfășoară pentru public, iar scopul acestuia trebuie să fie îndreptat mai mult către susținătorii activi din arenele sportive.

Cu siguranță, milităm pentru un mod de reorganizare privind accesul pe stadioane care să țină cont de pandemia de Covid-19, cu atât mai mult în situațiile în care mai multe domenii de activitate și-au redeschis porțile către public. În plus, partidele de fotbal se desfășoară în aer liber, iar măsuri precum numărul limitat de persoane, distanțarea socială, purtarea măștilor, măsurarea temperaturii, intrarea și ieșirea prin mai multe puncte de acces, etc, ar putea fi mult mai ușor de implementat.

Conștientizăm momentul în care întreaga societate se află din cauza acestei pandemii, dar sportul, în general, și fotbalul, în special, sunt dependente de susținerea fanilor, niciun sportiv, antrenor nu-și dorește să concureze pe arene goale. Cu atât mai mult clubul nostru, cel care există datorită fanilor și al cărui scop îi este dedicat, are nevoie de sprijinul gălățenilor, al celor care iubesc și susțin Oțelul”, se arată în scrisoarea deschisă a clubului roș-alb-albastru.

Altfel, sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 18.00, în nocturnă, SC Oțelul va juca cu cei de la CSM Focșani.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal