CSMG a rezistat doar o repriză cu campioana DNS

221
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Pe o ploaie măruntă, ce a căzut pe întreaga durată a jocului, echipa de rugby de la CSM Galați a pierdut prima manșă a semifinalei DNS cu CS Năvodari, scor 7-14, (7-3), meci disputat pe stadionul ”Municipal” din Galați.

Jocul a fost început bine de formația gălățeană, iar după aproape 25 de minute de joc căpitanul Gabriel Partenie a marcat primul eseu al jocului, încercare transformată de Ionuț Niacșu. Eseul a fost marcat pe fondul dominării formației gălățene, jucătorii de la CSMG au fost în mai multe rânduri în apropierea terenului de țintă advers. În finalul reprizei formația din Năvodari a echilibrat jocul și a pus primele puncte pe tabelă prin intermediul unei lovituri de pedeapsă, 7-3 fiind scorul după primele 40 de minute.

În debutul reprizei secunde CS Năvodari, campioana en-titre din DNS, s-a apropiat la un singur punct, după ce a marcat prin aceleași procedeu, lovitură de pedeapsă. La 7-6 gălățenii au rămas în inferioritate numerică timp de 10 minute, Nicu Manolcachi a încasat un cartonaș galben, situație speculată de oaspeți care au marcat prima lor încercare din meci. Chiar dacă nu au transformat eseul oaspeții s-au instalat la conducere, scor 7-11. Gălățenii au continuat în căutarea egalării, au împins jocul aproape de terenul de țintă advers, dar fără să reușească să culce balonul. Meciul s-a încheiat cu o nouă lovitură de pedeapsă, transformată de constănțeni înaintea fluierului de final al jocului.

Meciul a fost început de CSM Galați cu formula: 15. Alexandru Bisceanu, 14. Bogdan Frățilă, 13. Gabriel Partenie – căpitan- , 12. Cătălin Prunaru, 21. Ionuț Cosmiuc, 10 Ionuț Niacșu, 11. Alexandru Ungureanu, 8. Gabriel Dănăilă, 7. Marian Jean Don, 6. George Bulearcă, 5. Dragoș Giușcă, 4. Cristian Spătărescu, 23. Mitică Trandadfir, 2. Nicu Manolachi, 31. Roman Cangea. Din postura de rezerve au început jocul: Lucian Dinu, Gabriel Cotici, Eduard Don, Daniel Josan, Lucian Grigore, Mihail Petrescu, Constantin Badea, Dănuț Lăcătuș. Antrenori: Marius Secuianu și Daniel Vlismas.

Returul semifinalei este programat să se dispute săptămâna viitoare, 7 noiembrie, de la ora 11.00, la Năvodari. În cealaltă semifinală Știința Petroșani a învins cu scorul 22-3 RC Bârlad. Învingătoarele din semifinale vor juca în finala DNS, în timp ce învinsele vor juca în finala mică, locurile 3-4.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal