CSU Belor i-a luat doar un set liderului

160
Foto: CSUGalați.ro

În primul, și singurul, meci al turneului Diviziei A1 feminine de volei CSU Belor a pierdut cu scorul 3-1 jocul cu liderul la zi al campionatului CSM Târgoviște.

Jocul a fost deschis de setul câștigat de echipa oaspete cu scorul 25-21, un set controlat în întregime de CSM Târgoviște (8-4, 16-10, 14-21). Situația la general a fost egalată de fetele lui Bogdan Paul în setul secund, parțial adjudecat cu scorul 25-21. CSU Belor a condus cu 2-0, 3-1 și 6-4 în debutul setului, după câteva momente de echilibru, 7-7, 8-8, fetele de la Belor au revenit la conducere după un serviciu as al Sorinei Miclăuș, 11-8. Avansul gazdelor a fost menținut, mai mult echipa gălățeană avea un avans de 7 puncte la un moment dat, scor 17-10, serie încununată cu un as al Larei Vukasovic. Spre finalul setului gălățencele au risipit din avansul de 7 puncte, 18-14, 20-19, echipa din Târgoviște chiar a obținut egalarea, 21-21, însă profitând de un atac afară al dâmbovițencelor cât și de două atacuri reușite de Becheva, Belor Galați a egalat situația la general. Ritmul din primele două seturi ale jocului nu a putut fi păstrat de CSU Belor și în finalul meciului, iar echipa din Târgoviște s-a impus cu 25-18, (8-4, 16-13, 21-14) și 25-8 (8-4, 16-5, 21-7).

Antrenorul Bogdan Paul a început meciul cu formula: Lara Vukasovic, Anamaria Berdilă, Elena Becheva, Andreea Tămaș, Borislava Saykova, Talita Do Nascimento, Nicolina Bozicevic – libero. Au mai jucat: Adina Roșca, Andrea Lakovic, Sorina Miclăuș.

Cu 5 puncte câștigate, după trei meciuri disputate CSU Belor este pe locul 5 în clasamentul la zi din Divizia A1. Celălalt meci al turneului al formației gălățene, cu CSM Lugoj, va fi câștigat de formația gălățeană cu scorul 3-0, echipa timișeană nu s-a prezentat la turneu, mai multe jucătoare au fost infectate cu coronavirus.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal