Dropgolul, specialitatea casei la CSM Galați

216
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Echipa de rugby de la CSM Galați a ratat calificarea în finala Diviziei Naționale de Seniori după ce a pierdut în dublă manșă cu CS Năvodari – campioana en-titre din DNS. Din cele două jocuri cu formația constănțeană se remarcă dârzenia cu care au luptat componenții formației gălățene, dar și procedeul prin care au marcat trei puncte în meciul de la Năvodari.

În manșa retur a semifinalei de la Năvodari, la scorul 13-6, mijlocașul la deschidere al gălățenilor Ionuț Niacșu a trimis balonul printre buturile gazdelor din acțiune, de la peste 30 de metri, și a marcat un dropgol, video aici, un procedeu din ce în ce mai rar întâlnit în Divizia Națională de Seniori. Dropgolul marcat de Ionuț Niacșu la Năvodari este primul din actuala ediție a Diviziei Naționale de Seniori, conform statisticii de aici.

Punctele marcate din drop sunt specialitate la CSM Galați. Precedentele puncte marcate prin dropgol i-au aparținut lui Ștefan Pătrașcu. În jocul cu RC Bârlad de sezonul trecut Pătrașcu a marcat de două ori prin dropgol, puncte esențiale pentru remiza, scor 21-21. Înaintea lui Ștefan Pătrașcu căpitanul de la CSM Galați, Gabriel Partenie, a marcat un dropgol, tot într-un joc cu CS Năvodari, meci disputat pe stadionul ”Municipal”.

Dropgol – lovitură de picior căzută, un jucător poate marca un drop gol atunci când, în timpul jocului, șutează balonul la țintă, după ce l-a lăsat să cadă pe sol și l-a lovit în timpul traiectoriei ascendente a acestuia.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal