United a marcat de 11 ori în victoria cu FK Odorhei

161
sursa foto: Facebook.com/CS United Galați

Campionii de la United Galați au debutat cu o victorie în al treilea turneu din campionatul Ligii I. Formația gălățeană s-a impus cu socrul 11-5 (6-2) în jocul de la Târgu Secuiesc, Covasna, cu harghitenii de la FK Odorheiu Secuiesc.

La pauză United a intrat cu un avantaj consistent, scor 6-2, deși meciul a fost început practic de la 0-1. Imediat după golul încasat de tânărul portar Neacșu băieții lui Florin Ignat s-au ”mutat” în terenul advers unde au întors soarta jocului. Burdujel, în minutul doi, a egalat la unu, antrenorul jucător Ignat și-a trecut echipa în avantaj în minutul 5, Tacot a marcat pentru 3-1 un minut mai târziu, căpitanul Burdujel a reușit dubla în minutul 14, iar Crișan, în același minut 14, a urcat tabela la 5-1 după un parțial 4-0 United. Harghitenii au pătruns în jumătatea gălățeană de câteva ori, iar la una dintre ”vizite” au marcat pentru 5-2, minutul 18. Avansul de patru goluri al gălățenilor, 6-2, a fost refăcut de Tacot, cu două minute înainte de pauză. Avansul gălățenilor după primele 20 de minute putea fi mai mare, dar Petică nu a concretizat situațiile avute în mai multe rânduri.

Chiar dacă și-au conservat avantajul în partea secundă gălățenii au mai punctat de cinci ori în poarta celor de la Odorhei. Araujo, lansat de o pasă peste defensiva harghiteană de Tacot, a marcat pentru 7-2, Cireș a schimbat tabela în 8-2, iar Araujo, după o nouă pasă a lui Tacot, a majorat diferența la +7 United cu golul de 9-2. Harghitenii s-au apropiat la 9-4, după o două goluri marcate consecutiv, premieră în meci, dar pe final Marius Arhire cu o dublă, a repus formația gălățeană în avantaj consitent.

Antrenorul Florin Ignat a folosit întreg lotul disponibil în acest joc, printre care și juniorul Albert Cireș, 16 ani, debutant în Liga I. United: Cristian Neacșu – Constantin Burdujel, Cosmin Petică, Robert Crișan, Daniel Araujo. Au mai jucat: Sergiu Tacot, Andrei Crăciun, Octavian Cireș, Florin Ignat, Marius Andei Arhire, Albert Cireș și Ionuț Păduraru.

Luni, de la ora 18.00, United va juca al doilea, și ultimul, meci din turneul de la Târgu Secuiesc contra celor gazdelor de la KSE Târgu Secuiesc, locul 6, penultimul, fără puncte după patru jocuri.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal