Hocheiștii de la CSMG s-au impus în meciul consolării

194
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Echipa de hochei de la CSM Galați a câștigat finala mică de la Cupa României. Meciul consolării a fost câștigat de formația gălățeană cu scorul 3-2, (2-0, 1-1, 0-1), în fața celeilalte perdante de vineri, ACSH Gheorgheni.

CSM Galați a condus cu 2-0. Neznamov a deschis scorul în minutul 9, pasă Zabludovsky, gălățenii au fructificat o situație de superioritate numerică, prima din meci. Peste două minute Paior a trecut CSM-ul în avantaj 2-0, pasă Rybalko.

Harghitenii au revenit pe tabelă la jumătatea meciului, minutul 30, însă doar pentru două minute, Constantin minutul 32 a refăcut avansul de doua goluri ale gălățenilor. După 40 de minute avansul CSM putea fi mai mare, dar spre finalul părții secunde Paior a trimis în bara.

Finalul jocului a fost trăit de gălățeni cu ușoare emoții, cu 34 de secunde înainte de final cei de la Gheorgheni au redus din diferență, scor 3-2, moment al jocului în care harghitenii evoluau cu șase jucători de câmp, dar nu au avut forța necesară să mai înscrie o dată pentru a trimite meciul în prelungiri.

CSM Galați: Otto Onodi, Magor Szopos – portari;

Nagy Istvan, Mikhail Rybalko – Evgeni Yemilianneko, Albert Polinin – Hildebrand Szabolcs, Cătălin Berdilă – Biro Otto, Ciprian Țapu – fundași;

Konstantin Makarov, Evgeni Skachkov, Sergei Paior – Denis Zabludovsky, Vitalii Kyrychenko, Aleksander Neznamov – Patrik Machala, Anton Butochnov, Mircea Constantin – Biro Matyas, Yevgeni Lymansky, Adrian Irimia – atacanți. Antrenor: Vadim Shakraichuk.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal