Săptămâna decisivă în Liga Campionilor: Cine continuă în primăvara celei mai tari competiții continentale din lume

60

Bayern Munchen, Manchester City, FC Porto, Liverpool, Chelsea, Sevilla, Borussia Dortmund, Barcelona și Juventus sunt echipele care și-au asigurat deja un loc în următoarea fază a competiției. Celelalte 6 locuri sunt disputate de 13 echipe, așa că iubitorii sportului rege vor avea parte de meciuri incendiare la mijlocul acestei săptămâni.

Grupa A: Atletico Madrid și Salzburg se vor duela pentru locul secund în grupa care a fost deja câștigată de Bayern Munchen.

Elevii lui Simeone vor merge în deplasarea din Austria cu două puncte avans. În meciul tur, ibericii s-au impus cu scorul de 3-2, astfel încât echipa condusă de Jesse Marsch ar putea merge mai departe dacă se impune cu scorul de 1-0 sau 2-1.

Cu toate acestea, gazdele au o cotă de 2.90 pentru a merge mai departe, în timp ce Atletico are o cotă de 1.38 pentru a se califica în șaisprezecimi. Cei care cred în șansa austriecilor ar putea combina această cotă atractivă cu o ofertă, ca de exemplu Casa Pariurilor bonus.

Grupa B: Aceasta este cea mai disputată grupă, întrucât toate cele 4 formații au șanse de a merge mai departe, iar situația face ca principalele favorite să fie clasate pe ultimele două poziții. Clasamentul arată astfel:
• Borussia Monchengladbach – 8 puncte
• Șahtior Donețk – 7 puncte
• Real Madrid – 7 puncte
• FC Internazionale – 5 puncte

Campioana Spaniei primește vizita nemților de la Gladbach, iar Inter o va găzdui pe Șahtior. Gazdele sunt favorite la calificare, cotele oferite de bookmakeri fiind următoarele:

  1. Real Madrid @ 1.18
  2. Inter @ 1.72
  3. Gladbach @ 1.87
  4. Șahtior @ 5.65

Grupa D: Atalanta, revelația ediției trecute a Ligii Campionilor, merge în deplasarea de la Amsterdam pentru a-și apăra avantajul de un punct pe care îl au în fața celor de la Ajax.
Olandezii au nevoie de victorie pentru a se califica, iar ambele formații sunt cunoscute pentru că practică un fotbal ofensiv, așa că iubitorii fotbalului vor avea parte, cel mai probabil, de o partidă spectaculoasă. Ajax are o cotă de 2.25 la calificare, în timp ce elevii lu Gasperini au o cotă de 1.60.

Grupa F: Lazio trebuie să nu piardă disputa de pe Stadio Olimpico în fața celor de la Club Brugge pentru a se califica în șaisprezecimi. În meciul tur partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. Italienii sunt văzuți ca și calificați de bookmakeri, care le acordă o cotă de doar 1.20 la calificare, mult mai mică decât cea a belgienilor, care se ridică la 4.20.

Grupa H: Manchester United, PSG și RB Leipzig au câte 9 puncte și sunt departajate doar de disputele din meciurile directe. Întrucât parizienii au cel mai facil meci, acasă, împotriva turcilor de la Istanbul Bașakșehir, care nu mai au nici o miză, Neymar și colegii săi au o cotă de doar 1.001 pentru a merge mai departe.

RB Leipzig primește vizita celor de la Manchester United, însă are nevoie de victorie pentru a se califica, în timp ce elevii lui Ole Gunnar Solskjær vor merge mai departe și dacă partida se încheie la egalitate. Pe lângă asta, în meciul tur, Utd s-a impus cu scorul de 5-0, reușind să marcheze de 4 ori în ultimele 18 minute ale partide.

Așa se explică și estimările specialiștilor în pariuri, care au stabilit o cotă de 1.50 pentru calificarea celor de la Man Utd, respectiv 2.50 pentru RB Leipzig. În orice caz, este foarte probabil să avem parte de un nou meci spectaculos.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal