FLASH INTERVIU cu Gabriel Manolache

188

În cadrul ediției de Luni seară de la Lider Sportiv, de pe 92,4 FM sau www.liderfm.ro, în care a fost prezent în studio Gabriel Manolache, conferențiar universitar doctor al Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, prodecanul Facultății de Educație Fizică și Sport, a continuat rubrica intitulată Flash Interviu, la care invitații trebuie să răspundă rapid și sincer la o serie de întrebări. Iată ce a ieșit de la flash-interviul cu Gabriel Manolache.

-Numiți sportul dumneavoastră preferat, în afară de fotbal

-Gabriel Manolache: Tot fotbal!

-Cine a fost cel mai talentat jucător pe care l-ați antrenat dumneavoastră în carieră, chiar dacă a ajuns sau nu a ajuns fotbalist?

-Gabriel Manolache: Daniel Orac.

-Care considerați că este calitatea principală a unui antrenor de copii șu juniori?

-Gabriel Manolache: Răbdarea.

-Dacă ați putea da timpul înapoi, să schimbați ceva în cariera dumneavoastră, care ar fi acel lucru?

-Gabriel Manolache: Am avut posibilitatea să fiu conducător, și la CSU ca vicepreședinte, și chiar să-mi depun dosarul pentru funcția de director la LPS, încă de pe băncile facultății, dar am renunțat pentru cariera de antrenor. Mi-a plăcut, îmi place, și nu aș renunța la cariera de antrenor. N-am ce să schimb.

-Care este cel mai important sfat pe care l-ați primit în viață?

-Gabriel Manolache: Să mă pregătesc.

-Ce sfat ați oferi dumneavoastră unui tânăr pasionat de sport și care dorește să lucreze, într-un fel sau altul, în sportul de performanță?

-Gabriel Manolache: Să-și înnoiască sau să dobândească cât mai multe cunoștințe generale, de acolo le trage pe cele tehnice.

-Care considerați că este punctul forte al Galațiului din punct de vedere sportiv?

-Gabriel Manolache: Istoria rezultatelor.

-Dar cel mai slab punct?

-Gabriel Manolache: Bazele sportive.

-Care este echipa dumneavoastră de fotbal preferată din străinătate?

-Gabriel Manolache: Foarte greu de spus, Real Madrid e pe primul loc pentru mine.

Cine considerați că este cel mai bun antrenor de fotbal din lume la ora actuală?

-Gabriel Manolache: Greu de spus, dar mi-a plăcut Kloop.

-Dar cel mai bun fotbalist, care considerați că este?

-Gabriel Manolache: E bătaie mare între Messi și Ronaldo. Acum să fiu și eu la modă trebuie să aleg unul, cu toate că mie îmi place extraordinar de mult Isco, de la Real Madrid.

-Descrieți-l în trei cuvinte pe Gabriel Manolache

-Gabriel Manolache: Ambițios, pasionat, obiectiv.

-Care este locul preferat de petrecut vacanțele?

-Gabriel Manolache: România.

-Care a fost cel mai dificil om cu care ați avut de-a face în cariera dumneavoastră?

-Gabriel Manolache: Greu de spus, m-am înțeles cu toată lumea cu care am colaborat. Sunt un tip care dau foarte multe la o parte ca să meargă treaba.

-Care credeți că este cel mai important post într-o echipă de fotbal?

-Gabriel Manolache: Atacantul.

-Care considerați că este vârsta potrivită la copii pentru a începe fotbalul în cadru organizat?

-Gabriel Manolache: Zece ani.

-Care considerați că este principala problemă a fotbalului românesc în momentul de față?

-Gabriel Manolache: Obiectivitatea.

-Ce altă meserie v-ar fi plăcut să profesați?

-Gabriel Manolache: Dificil de spus, nu m-am gândit la asta.

-Care ar fi măsura care se impune a fi luată pentru binele sportului în perioada următoare la nivelul Guvernului României?

-Gabriel Manolache: Decizii importante la nivel de minister privind sportul de masă, pe de o parte, și performanța pe de altă parte. Sunt două direcții total diferite de care vrei nu vrei un Guvern, un stat de drept, trebuie să aibă grijă de ele.

-De la 1 la 10, 1 fiind nicio șansă, 10 fiind 100% sigur, ce șanse dați Oțelului să promoveze în acest an în Liga a II-a?

-Gabriel Manolache: Au șanse, mi-a plăcut, am fost la ultimele jocuri și-au făcut echipă bună, au un antrenor experimentat, sunt acolo. Să nu fiu foarte sigur, că nu-i bine, dar sunt acolo între 8 și 9.

-Care este hobby-ul dumneavoastră preferat?

-Gabriel Manolache: Drumețiile.

-Ce v-a determinat să alegeți fotbalul juvenil în detrimentul celui de seniori?

-Gabriel Manolache: Nu mi-a plăcut să fac în fiecare zi compromisuri la seniori, pentru că trebuia să le promit întotdeauna, nu eram eu cel care trebuia să decidă anumite lucruri.

-Care a fost cea mai dezamăgitoare experiență în cariera dumneavoastră de antrenor?

-Gabriel Manolache: Că nu m-am calificat cu lotul național la Campionatul European, la vremea respectivă, în 2016, puteam să mă duc direct la Campionatul European. Am prins două echipe fantastic de bune și am ratat o șansă fantastică. Anglia și Austria au fost două piese foarte grele, dar gălățeanul meu Sefer a avut o mică ezitare și în loc să o trimită în poartă s-a dus ningea în bară. Mi-a părut tare rău de necalificarea aceea.

-Care a fost cel mai frumos moment din cariera dumneavoastră de până acum?

-Gabriel Manolache: Calificarea de la turneul final cu echipa U19 de la Oțelul, mm fost în finală Universitatea Craiova, generația 1989-1990.

-Câți juniori credeți că pot fi promovați pe parcursul unui sezon la echipa mare a unei grupări de Liga I?

-Gabriel Manolache: Ca să promovezi și să joace unul, maxim doi, dar unul, cu siguranță poți.

-Bazat pe ce ați văzut în turul de campionat, pe ce post credeți că are nevoie Oțelul de întăriri în această perioadă?

-Gabriel Manolache: Atacant.

-Cum considerați că e mai bine, un antrenor să preia o grupă de copii și să o ducă până la nivelul juniorilor A, cea mai mare categorie de vârstă, sau să schimbe antrenorul pe parcursul cilului acelei echipe din doi în doi ani.

-Gabriel Manolache: Cred că a doua variantă este cea mai indicată.

-Care considerați că este cel mai subapreciat sport din România?

-Gabriel Manolache: Oina. Este și sportul național.

-Numiți un meci de fotbal pe care l-ați văzut recent și care va plăcut foarte mult

-Mi-a plăcut ultimul joc al celor de la Bayern München, când au pierdut cu Mönchengladbach.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal