FotbaLucas|Tehnologia din viețile noastre

66

Ne organizăm pentru mai multă distracție!

Tehnologia a acaparat viețile noastre. E greu de înțeles pentru copii că acum nu foarte mult timp nu existau YouTube, telefoane mobile, vloguri și alte forme de tehnologie care ne ocupă momente importante din zi. Accesul din ce în ce mai ușor la tehnologie are atât beneficii, cât și dezavantaje, astfel că este foarte important să gestionăm timpul petrecut la dispozitivele tehnologice cât mai cumpătat și respectând câteva indicații simple, dar eficiente.

1. Să ne programăm timpul petrecut la dispozitive tehnologic

E bine să ai controlul aspura a ceea ce faci. Așa cum un antrenament de fotbal sau un meci de fotbal este bine definit ca spațiu și timp, adică știm cât durează, așa și timpul petrecut la ecranele digitale trebuie să-l măsurăm. E bine de știut cât și când.

2. Avertisment înainte de a încheia

Unul din efectele timpului petrecut în fața ecranelor digitale este că există riscul să ne acapareze foarte mult timp fără să ne dăm seama. iar atunci când vine momentul să ne opri, poate că ne vine greu să o facem deodată. poate că suntem în mijlocul unui punct culminant al unui joc, videoclip, serial. Tocmai de aceea e indicat să ne programăm un avertisment cu 5 sau 10 minute înainte de a se încheia timpul alocat. Așa avem timp să ne pregătim psihic pentru faptul că ne vom opri, vom elimina posibilitatea de frustrare că totul s-a încheiat.

3. Să facem sport!

Timpul petrecut în fața ecranelor digitale poate să fie chiar mai plăcut, dacă avem și timp oferit pentru a afce mișcare. Fie că e vorba de fotbal sau alt sport, trebuie să ne punem în mișcare cât mai mult, să avem activități în are liber. Așa devine chiar mai distractiv apoi și timpul petrecut conectați la tehnologie!

4. Orele de somn să fie respectate

Să respectăm reguli poate că nu e cel mai distractiv lucru din lume, dar anumite reguli ne pot ajuta să evităm cât mai mult posibil părțile negative pe durata unei zile(plictiseală, oboseală, stare de nervi etc.). Este important să ne odihnim, iar programul de somn nu trebuie să fie niciodată dat peste cap de atenția către dispozitive tehnologice.

5. Să socializăm!

Hai să ne facem prieteni cât mai mulți! Hai să discutăm cu ei, hai să nu ținem doar pentru noi ceea ce gândim, ceea ce ne place, ceea ce ne dorim. Discuțiile despre interese comune cu ceilalți sunt o formă excelentă de a ne petrece timpul departe de ecranele digitale. Dacă ne place fotbalul, hai să vorbim despre fotbal cu prietenii noștri. dacă ne place un joc, un vlog, un film sau un serial, hai să discutăm despre el cu prietenii noștri. Cu cât discutăm mai mult, cu atât descoperim și alte moduri moduri de a vedea lucrurile sau alte căi de distracție.

Extras din numărul 4 al revistei FotbaLucasFotbalul și ecranele digitale. Revista FotbaLucas, numărul 4, se distribuie gratuit pentru copii și poate fi găsită la: Libraria Elibrys, Magazinul Otelul, Libraria Donaris, Cafeneaua “Le Marche”.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal