Lieștiul revine la antrenamente pe final de ianuarie

230
Foto: Facebook/Sporting Liești

Echipele angrenate în cel de al treilea eșalon sunt în pauza de iarnă, după ce au disputat jumătate plus unu din meciurile sezonului regulat. Pentru cei de la Sporting Liești vacanța va dura până spre finalul lunii ianuarie, când este programată prima ședință de pregătire pentru retur. Antrenamentele vor fi reluate de Sporting Liești, în primă fază, fără doi dintre jucătorii din tur, Bârlădeanu și Dănăilă, urmând ca în perioada următoare formația gălățeană să se despartă de alți jucători.

Reunirea lotului este programată pentru 25 Ianuarie. Ne-am despărțit de doi jucători, (Bârlădeanu, la Oțelul, și Dănăilă, la Huși), vom mai renunța la trei jucători, și bineînțeles vor veni patru-cinci jucători. Cu unii ne-am înțeles, cu alții suntem încă in discuții. Cu siguranță la data reunirii vom avea lotul complet pentru atacarea acestui retur de campionat”, ne-a spus președintele de la Sporting Liești, Dorinel Matei.

După ce a disputat zece etape din campionatul Ligii a III-a, turul plus o etapă din retur, Sporting Liești este la două puncte de podiumul seriei. Formația gălățeană are 16 puncte, locul 6, două puncte mai puțin decât echipa de pe ultima treaptă a podiumului, CSM Focșani. În prima etapă din retur Sporting Liești va juca pe terenul celor de la CS Făurei.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal