Modificări de lot la Oțelul

618
©Sorin Pană/Sportul Ilustrat

După revenirea din cantonamentul montan de la Câmpulung Moldovenesc SC Oțelul a operat și unele modificări de lot față de componența cu care s-au început pregătirile.

Clubul roș-alb-albastru anunță că a încheiat raporturile contractuale cu doi dintre jucătorii care au evoluat în tur: Dan Popescu și Andreas Iani.

”Ambii fotbaliști cu care Oțelul a încetat colaborarea au solicitat rezilierea contractelor, Dan Popescu declarându-se nemulțumit de condițiile actuale, deși clubul a încercat permanent să asigure condiții decente atât sportiv, cât și logistic, în timp ce Andreas Iani se va angrena în alte activități ce nu vor avea în prim-plan domeniul fotbalistic. Managementul sportiv al clubului și staff-ul tehnic au decis să conteze în partea secundă a campionatului doar pe jucătorii care sunt conectați 100% la îndeplinirea obiectivelor și care înțeleg importanța misiunii de reclădire a Oțelului”, se arată în comunicatul SC Oțelul.

De partea cealaltă, clubul gălățean anunță că a perfectat o înțelegere cu jucătorul Mihnea Vlad, mijlocaș, 21 de ani, ce a jucat pentru Oțelul în sezonul 2017-2018. Mihnea Vlad s-a format la Dinamo București, pentru care a evoluat la echipele de juniori, inclusiv în competiția europeană UEFA Youth League. Ultima achiziție a Oțelului evoluează în centrul liniei de mijloc și a mai jucat pentru CS Afumați, Liga a III-a, și Turris Turnu Măgurele, Liga a II-a.

Victorie în testul cu CSM Râmnicu Sărat

După revenirea din stagiul de pregătire montan gruparea gălățeană a jucat sâmbătă al treilea meci amical din pauza de iarnă. Pe stadionul ”Oțelul” roș-alb-albaștrii au jucat cu colega de serie CSM Râmnicu Sărat.

Amicalul a fost câștigat de Oțelul cu scorul 2-1. Sîrghi a deschis scorul în minutul 12, oaspeții au egalat în minutul 80 din penalty, iar Petrache, în minutul 90 a marcat pentru 2-1.

Jocul a fost început de Oțelul cu formula: Dinu – Farcaș, Sîrghi, Cucu, Sevastian – Bîrlădeanu, Neagu, Dobre, Nica – Răducan, Cîrjan. În repriza a doua au mai jucat: Ursu, Stoian, Alecu, Mihnea, Crihană, Cires și Petrache. Alți patru jucători: Păun, Ghiocel, Marquinhos și Gavrilă au fost menajați de antrenorul Petre Grigoraș.

Pentru Oțelul urmează o săptămână cu două meciuri de pregătire. Miercuri, 24 februarie, va juca contra celor de la Sporting Vaslui, iar sâmbătă, 27 februarie, este programat meciul cu cei de la Metalul Buzău, ambele formații ce activează în Liga a III-a. Până la startul părții secunde a Ligii a III-a Oțelul mai are programat un meci amical, 6 martie, cu Hușana Huși.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal