Lieștiul deschide etapa din Liga a III-a cu derby-ul din Brăila. ”Mergem să jucăm”

503
Foto: Facebook/Sporting Liești

În campionatul Ligii a III-a se vor disputa vineri și sâmbătă, 9-10 aprilie, meciurile din etapa a 15-a din cele 18 ale sezonului regulat. Derby-ul etapei este programat să se dispute pe stadionul din Însurăței, județul Brăila, între două pretendente la locurile de baraj, Dacia Unirea Brăila și Sporting Liești.

Brăila este pe doi în clasamentul seriei secunde cu 29 de puncte, trei puncte în spatele liderului Oțelul. Oaspeții jocului de sâmbătă ocupă poziția a patra cu 26 de puncte, la egalitate de puncte cu CSM Focșani, echipa de pe ultima treaptă a podiumului.

Pentru jocul de la Însurăței, locul unde își desfășoară meciurile de pe teren propriu formația din Brăila, formația gălățeană își propune să iasă de pe teren neînvinsă. ”Așteptările noastre de la meciul cu Brăila…clar să nu pierdem, mergem să jucăm. Cu un rezultat bun la Însurăței, cu Dacia Unirea Brăila, și având meci direct cu Focșaniul acasă la noi la Liești, lăsați-ne să visăm. Chiar dacă valoric sunt peste noi, măcar să-i chinuim pe cei de la Brăila”, ne-a transmis Dorinel Matei, președintele de la Sporting Liești.

În etapa a 15-a Oțelul va juca pe terenul celor de la CSM Bacău, în timp ce Avântul Valea Mărului are programat joc pe terenul celor de la Viitorul Ianca. Ambele jocuri sunt programate pentru sâmbătă, 10 aprilie, de la ora 17.00.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal