Din nou în elită. Ajax Dulcisimo a revenit între cele mai bune echipe de minifotbal din țară

356

Echipa de minifotbal Ajax Dulcisimo a obținut calificarea între cele mai bune 16 grupări din România în urma unui turneu epuizant disputat în celălalt capăt al țării, la Oradea. Formația gălățeană a obținut biletele pentru turneul final al Campionatului Național după jocurile de la Supercupă.

Calificarea la turneul final al Campionatului Național de la Râmnicu Vâlcea a fost realizată cu sacrificii de campioana Galațiului, drumul lung până la Oradea, dar și ”subțirimea” lotului și-au pus amprenta asupra evoluției formației gălățene. ”A fost foarte, foarte greu având în vedere drumul lung până la Oradea. Am avut primul meci programat la ora 9.00, joc în care nici nu puteam să ne mișcăm. Ne-am mobilizat pentru meciul cu Luxury București, joc decisiv pentru calificarea în primele 16 echipe de la Supercupă, iar de acolo până la calificarea la turneul final a mai era doar un pas. Oboseala acumulată în meciul cu Luxury (joc încheiat după loviturile de departajare de Ajax Dulcisimo), s-a văzut în meciul cu cei de la Borussia Hermannstadt Sibiu, cel mai greu meci al nostru din turneu”, ne-a spus căpitanul și antrenorul de la Ajax Dulcisimo, Bogdan Dima.

Rotația scurtă de la Oradea s-ar putea scurta și mai mult pentru turneul de elită al minifotbalului, Campionatul Național. ”Din păcate, abordam turneul final cu mari probleme de lot. Și așa am fost putini la Oradea, se pare că pentru Vâlcea vom și mai putini. Speram să strângem de o echipă cu care avem un parcurs în urma căruia să nu ne facem de rușine”, spune Bogdan Dima despre perspectivele formației gălățene la Vâlcea.

Lotul Ajax Dulcisimo de la Oradea a fost:

  • Alin Comănescu și Daniel Constantinescu – portari;
  • Daniel Gîță, Marius Nejneru, Dragoș Voicu, Iulian Năpârlică, Adrian Huhulea, Ionuț Constantinescu, Constantin ”Boboc” Spînache și Bogdan Dima ”Shuly” – jucători de câmp;
  • Iulian Lazăr – manager.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal