Duel gălățean în primul tur național din Cupă

1605
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Federația Română de Fotbal a anunțat meciurile din primul tur al Cupei României, faza națională, fază în care participă echipele câștigătoare din competițiile județene cât și o parte dintre echipele de Liga a III-a.

Cele două echipe gălățene participate la fază au fost puse de FRF să joace între ele. Câștigătoarea fazei județene a Cupei, Zimbrul Slobozia Conachi, echipă ce activează în Liga a IV-a, va primi replica, cel mai probabil pe stadionul Oțelul, a celor de la Sporting Liești, locul șase în seria a II-a din ediția precedentă de campionat, Liga a III-a.

Jocul de Cupă este programat să se dispute peste o săptămână, 28 iulie, începând cu ora 17.30, pe stadionul Oțelul, conform FRF.

Precedentul duel oficial dintre cele două echipe gălățene a fost în ediția 2017-2018 tot a Cupei României, turul trei, joc câștigat de echipa din Liești cu scorul 2-1. ”Zimbrii” din Slobozia Conachi au părăsit Cupa după două victorii, ambele cu scorul 3-2, contra celor de la Avântul Valea Mărului și FC Buzău.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal