Oțelul a cedat primul amical din cantonament

222
Foto: www.ascotelul.ro

Aflată în stagiu de pregătire montan de la Vatra Dornei, gruparea gălățeană de Liga a III-a SC Oțelul a susținut al treilea joc de verificare din intersezon. Parteneră de meci amical a fost SCM Zalău, formație implicată în barajul de promovare în eșalonul superior în sezonul recent încheiat.

Amicalul s-a terminat cu victoria formației sălăjene, scor 2-0, după ce la pauză socrul a fost egal 0-0. Meciul a fost început de Oțelul cu formula: Uțiu – Rus, Sîrghi (cpt), Sevastian, Niculae – Neagu, Jardan, Badea – Demian, Cîrjan, Nica. După pauză managerul tehnic Dorinel Munteanu a folosit formula: Onciu – Farcaș, Sîrghi, Sevastian, Nedelea – Vaștag, Dobre, Cireș – Demian, Cîrcimar, Nica, iar din minutul 65 au mai evoluat Mereuță, Tănasă, Angheluță și Bucevschi. Alexandro Râpan nu a putut fi folosit din cauza unei probleme medicale.

Până acum, Oțelul a mai disputat alte două jocuri amicale, 0-1 cu Hușana Huși și 3-0 cu CSM Rm. Sărat. Vineri, 30 iulie, roș-alb-albaștrii vor susține al doilea meci de pregătire din cantonament, cu Foresta Suceava, în timp ce la întoarcerea la Galați sunt programate alte jocuri de verificare.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal