Fotbalul renaște la Târgu Bujor prin CS Covurlui

1202

Urmând modelul celor de la Luceafărul Berești, club care s-a remarcat în fotbalul gălățean atât prin acțiunile de pe teren cât și cele din afara lui, fotbalul renaște și la Târgu Bujor. În al treilea centru urban al județului a luat ființă din luna iunie a acestui an Clubul Sportiv Covurlui 2021.

Clubul din Târgu Bujor s-a afiliat la Asociația Județeană de Fotbal Galați, for de la care așteaptă validarea cererii de accedere în primul eșalon județean, Liga a IV-a. Înainte de debutul absolut în competiții formația din Târgu Bujor își formează lotul de jucători. Clubul bujorean încearcă dezvoltarea unei piramide și crearea unei pepiniere proprii și dezvoltarea unui Centru de Copii și Juniori, având la bază grupele de copii, continuând cu juniori, iar în vârful piramidei se preconizează să fie echipa de seniori.

Recent înființatul club din Târgu Bujor își desfășoară activitatea în două baze sportive. Pe stadionul ”Orășenesc” din Târgu Bujor, cât și pe terenul sintetic din satul Umbrărești, localitate componentă a orașului Târgu Bujor. De îndrumarea tehnico-tactică a fotbaliștilor de la Covurlui Târgu Bujor se ocupă Ion Basalîc, fostul jucător de la Oțelul și Dunărea, fost campion la juniori cu Oțelul din postura de tehnician.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal