Dorinel: ”Sunt convins că vom crea o echipă puternică”

213
foto: facebook/SC Oțelul

La prima apariție stagională pe teren propriu Oțelul a învins s-a impus categoric, scor 8-0, în jocul cu cei de la Sportul Chiscani. Dorinel Munteanu, managerul tehnic al Oțelului, apreciază că elevii săi au marcat cam multe goluri în poarta celor de la Chiscani.

”Rezultatul arată cam cum s-a desfășurat jocul. Am avut foarte multe ocazii, puteam să mai marcăm, dar echipa s-a comportat bine. Mă bucur că s-a ridicat la un nivel de concentrare foarte bun. Mai mult mă bucur că am redebutat la Oțelul, pe teren propriu, cu o victorie. Sper să vină cât mai multe victorii, sunt convins că vom crea o echipă puternică. 8-0 e puțin cam mult, au fost cam multe goluri, dar așa s-a dus jocul. Îmi pare rău de Sportul Chiscani, o echipă frumoasă. Mă bucur pentru toți jucătorii care au jucat și cei care au făcut parte din lot, la astfel de meciuri pot să joace doar 11 plus cinci”, a spus Dorinel.

Pentru Oțelul urmează un al doilea joc cu o formație ce trage la locurile de play-off. Vineri, de la ora 17.00, roș-alb-albaștrii vor juca pe terenul aviatorilor de la Aerostar Bacău. Dorinel spune că Oțelul și-a impus că se întoarcă cu punct(e) din deplasarea de la Bacău. ”Deja pregătim jocul cu Aerostar de vineri de unde trebuie să venim cu punct sau puncte. Studiem adversarul, mă interesează adversarul, dar pun bazele pe jocul nostru. Dacă Aerostar Bacău și CSM Focșani au făcut 1-1 e bine, dar noi trebuie să câștigăm jocurile noastre”, a declarat Dorinel.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal