Dorinel: ”Trebuie să câștigăm toate meciurile”

177
foto: facebook/SC Oțelul

După ce a ratat startul în noul sezon prin înfrângerea, scor 1-2, de la Liești, Oțelul joacă sâmbătă primul meci de pe propriul teren din acest sezon. De la ora 17.00, pe stadionul ”Oțelul” roș-alb-albaștrii vor juca cu Sportul Chiscani, în etapa a II-a.

Chiar dacă adversarul nu este una dintre contracandidatele Oțelului la locurile de play-off, managerul tehnic Dorinel Munteanu se așteaptă la o replică bună din partea oponentului. ”Sunt convins că va fi o partidă foarte grea pentru că fiecare adversar va încerca să obţină maximum atunci când joacă împotriva Oţelului, dar echipa este pregătită. Sper să începem cu cea mai bună formulă şi să ne putem atinge obiectivul, cele trei puncte puse în joc, fiindcă indiferent de adversar punctele sunt cele mai importante. Şi pentru noi, dacă am început prost campionatul, vrem să-l terminăm cu bine. Orice meci îl pregătim la victorie, suntem Oţelul Galaţi, o echipă pretendentă la promovare, aşa că trebuie să câştigăm toate meciurile”, a spus Dorinel în pentru Oțelul TV. Pentru jocul de sâmbătă Dorinel nu se poate baza pe mijlocașul Dumitru Demian, suspendat trei etape.

De partea cealaltă formația brăileană a început sezonul tot cu o înfrângere, 0-1 pe teren propriu cu CSM Focșani. Față de sezonul trecut, încheiat de gruparea din Chiscani ultima în seria secundă din Liga a III-a lotul celor de la Sportul a fost îmbunătățit cu o serie de jucători gălățeni: portarul Bogdan Olaru, fost la CSU Dunărea de Jos, Dacia Unirea Brăila, Farul sau Dunărea Galați, mijlocașii centrali Laurențiu Iancu și George Iacob, ultima oară în Liga a III-a la Avântul Valea Mărului, sau mijlocașul stânga Cristian Bahnașu fost la Oțelul, Sporting Liești ultima oară la Zimbrul Slobozia Conachi.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal