Seria victoriilor din retur a fost continuată de echipa de rugby de la CSM Galați și în etapa a 13-a din Divizia Națională de Seniori. Sâmbătă dimineață formația gălățeană a jucat pe ”Municipal” cu campioana și liderul la zi Știința Petroșani. Chiar dacă formația gălățeană pleca cu șansa a doua, băieții lui Marius Secuianu s-au mobilizat și au reușit meciul sezonului. Gabriel Partenie și compania au reușit surpriza și au învins campioana en-titre din DNS Știința Petroșani cu scorul 16-8.
Oaspeții au dominat debutul jocului, momentele bune de joc au fost concretizate cu trei puncte marcate de hunedoreni prin intermediul unei lovituri de pedeapsă (0-3). Gălățenii au echilibrat disputa, au început să pună presiune pe buturile adverse, Ionuț Niacșu a transformat o lovitură de pedeapsă cu care a egalat situația pe tabelă (3-3). În finalul reprizei de debut, după o margine obținută excelent, gălățenii au marcat primul eseu al jocului, prin Nicu Manolachi, (8-3) încercare transformată de Ionuț Niacșu (10-3).
Partea a doua a început cu Știința din Petroșani încercând buturile gălățene, dar fără succes. Imediat gălățenii și-au mărit avantajul, Niacșu a trimis balonul printre ”bețe” din lovitură de pedeapsă (13-3). Au urmat perioade de joc de uzură în zona de teren de la centru. Gălățenii mai pragmatici au mai obținut două lovituri de pedeapsă, una dintre ele transformate de Niacșu (16-3). În finalul jocului echipa din Petroșani a presat a marcat un eseu (16-8) netransformat, încercarea hunedorenilor a fost insuficientă pentru a pune în pericol victoria gălățeană.
Victoria din jocul cu campioana urcă CSM Galați pe locul doi cu 41 de puncte, 12 jocuri, două puncte în minus, dar și un joc în plus față de liderul învinsa de sâmbătă Știința Petroșani (11 jocuri), două puncte mai mult decât adversara de etapa viitoare CS Năvodari (11 jocuri).
Știința Petroșani este a patra echipă învinsă în retur de CSM Galați după RC Gura Humorului, CSU AV Arad și CSU Alba Iulia.