Cristi Munteanu: ”Toate secțiile de la CSM Dunărea sunt pe linia de plutire”

3

Directorul Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați (club aflat în subordinea Ministerului Sportului), Cristi Munteanu, a vorbit, în direct la Lider Sportiv, despre secțiile aflate în componența clubului pe care îl conduce.

”Cu mici excepții toate secțiile sunt pe linia de plutire sau încercăm să le dăm o direcție. Una dintre cele mai recente performanțe a fost obținută de secția de lupte. Ei au câștigat titlul de Campion Național de seniori cu sportivul Constantin Neagu, campion național de seniori, antrenor Dumitru Buleandră.

La secția de box avem un antrenor inimos și foarte bine pregătit, Costel Burlacu. Un antrenor rezultate foarte bune, din care se remarcă medalia de bronz câștigată la Campionatele Europene de juniori cu sportivul Daniel Iforfe.

La haltere avem un colectiv bine sudat, muncitor, au sportivi campioni naționali, și nu numai, și campioni europeni. Alexandra Alexe este dublă medaliată cu aur și argint la Campionatele Europene.

Rezultate avem și la secția taekwondo, campioni naționali. Domnul antrenor Neculai Milea își face treaba, ”sensei” cum îl știe lumea. Avem și secția de patinaj artistic, antrenor Ramona Dinu, copii sunt in formare. Are destul de mulți copii, doritori de a face performanță. Avem și secția de patinaj viteză, antrenor Radu Dorin, același om care trebuie să vii lângă el să-l susții și dintr-o dată rezonează și vrea să facă cât se pate. La hochei încercăm să ne calibrăm, să spunem așa”, a spus Cristi Munteanu.

Altfel, conform directorului Cristi Munteanu în componența Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați se mai regăsesc și secții precum cele de atletism, tenis de câmp și kaiac canoe.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal