Fotbalist în Liga a IV-a. Alin Boșneagă, constanta Bereștiului

1021

Deși nu a împlinit încă 22 de ani Alin Daniel Boșneagă este unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști din cele două eșaloane județene gălățene. Jucătorul inimoșilor de la Berești este o prezență constantă pe terenurile din al doilea eșalon județean, cât și un marcator cu regularitate.

Actualul jucător al celor de la Luceafărul Berești a început fotbalul târziu, în clasa a IX-a, la echipa Liceului cu Program Sportiv din Galați. LPS Galați a fost primul club, cu acte, din cariera lui Alin Boșneagă, fotbalul este practicat de jucătorul Luceafărului bereștean de când se știe. Chiar dacă a fost atras de rugby înainte de admiterea la LPS Galați, Alin Boșneagă a ales fotbalul ”pentru că e un sport de echipă. Familia m-a îndrumat spre acest sport știind că sunt născut pentru fotbal, au văzut acest talent in mine”, ne-a spus Alin Daniel Boșneagă. La LPS Galați a debutat sub îndrumarea lui George Bedreagă, însă asupra evoluțiilor lui și-a pus amprenta un alt tehnician: ”Ionuț Niculcea, un antrenor pe care îl simpatizez”.

Luceafărul Berești, a patra stație din parcursul de fotbalist

După debutul la echipa Liceului cu Program Sportiv jucătorul Bereștiului a mai trecut prin vestiarul a trei echipe, două dintre ele în fotbalul județean, iar a treia un proiect ce nu s-a mai concretizat. ”Înainte sa vin la Luceafărul, am jucat la LPS Galați, apoi am ajuns la Vânători, la domnul Laurențiu Marcu, un antrenor deosebit de la care am avut de învățat foarte multe. După câțiva ani frumoși petrecuți la Vânători, am fost la un nou club înființat CSM Galați, unde a fost o perioadă foarte scurtă, la câteva luni această echipă fiind desființată din anumite probleme”, declară Alin Boșneagă. Pentru a accede în lotul celor de la CSM Galați Alin Boșneagă a susținut mai multe teste, iar examinator a fost Viorel Tănase, fostul jucător și antrenor al Oțelului în Liga I.

”La Luceafărul Berești am găsit un grup deosebit și unit”

La Luceafărul Berești a ajuns tot în urma unui ”trial”, dar examinator de data asta a fost Mihai Bejan, inițiatorul proiectului Luceafărul Berești, actualul primar din al patrulea centru urban al județului. ”M-a chemat un prieten la un campionat organizat de Mihai Bejan, cel care se ocupă de echipa de la Berești, acolo fiind văzut de cei de la Berești și mi-au propus să încerc o nouă provocare. M-am integrat, zic eu, rapid în echipă. La Luceafărul Berești am găsit un grup deosebit și unit care m-a atras foarte mult, și nu numai echipa. Am găsit niște suporteri pe care nici la Liga a IV-a nu îi vezi”, ne spune Alin Boșneagă despre modalitatea în care s-a făcut legătura cu Luceafărul Berești.

Cu actuala echipă Alin Boșneagă a trăit și momentul memorabil al carierei de până acum. ”Chiar aici la Liga a V-a, am câștigat Cupa României rezervată echipelor de Liga a V-a. La început nimeni nu ne dădea această șansă, dar noi fiind o echipă unită și ambițioasă am reușit acest lucru”, mărturisește Alin Boșneagă. Pe lângă unitatea grupului din vestiarul Bereștiului Alin Boșneagă mai are un motiv pentru care se felicită că a ales Luceafărul. ”Nu am întâlnit la nicio echipă la care am jucat un asemenea public cum am găsit aici la Berești, chiar și în deplasări având mai mulți suporteri decât gazdele, suporterii noștri fiind alături de echipă chiar și cu rele și cu bune și ne-au susținut indiferent de rezultat”, spune Alin.

”În acest sezon îmi propun cu Luceafărul Berești să câștigam acest campionat, deși va fi un drum greu, iar dacă e posibil de aici să plec undeva mai sus unde să pot să-mi arăt adevăratul potențial

La fel ca în toate cele lumești Alin Boșneagă are și câteva remușcări din perioadă petrecută până acum pe dreptunghiul verde: ”Un regret îl am că nu am putut fi prezent să îmi ajut echipa, Luceafărul Berești, în finala Cupei de anul trecut, împotriva celor de la Slobozia Conachi”. Alte două momente regretate de Alin Boșneagă provin de la celelalte două echipe pentru care a jucat. ”Cel mai dureros eșec pentru mine a fost cel de la turneul semifinal juniori A1 contra celor de la București United, pe când jucam pentru Avântul Vânători, ultimul meci pentru accederea la turneul final, meci pierdut cu un scor dureros. Poate nu era așa dacă nu primeam cartonaș roșu în minutul 14, lăsându-mi echipa în 10 oameni”.

Păreri de rău provin și din perioada petrecută la Liceul cu Program Sportiv. ”Un moment greu a fost finala turneului din Slovacia, cu cei de la LPS, un meci pierdut cu 1-0, gol primit în ultimele minute. Mi-aș fi dorit să ajung să joc la un nivel mai mare, măcar Liga a II-a, de acolo vedeam dacă am potențial pentru mult mai mult. O echipă la care aș fi vrut este Rapid București, unde am avut șansa, dar nu a fost să fie”, mărturisește Alin despre momentele mai puțin plăcute din fotbal.

Integralist în tricoul Bereștiului

În prima parte a campionatului Ligii a V-a Luceafărul Berești a jucat 13 din cele 14 etape programate la debutul competiției. Toate cele 13 meciuri jucate au fost începute și terminate de Luceafărul Berești cu Alin Daniel Boșneagă în teren. La jumătatea sezonului de Liga a V-a Alin Boșneagă a strâns un total de 1170 de minute în tricoul celor de la Luceafărul Berești, fiind singurul jucător de la Berești integralist.

Golgheterul Luceafărului

În cele 13 jocuri la care a participat în actuala ediție de campionat Alin Boșneagă a marcat 13 goluri. Dintre cele 13 reușite se remarcă dubla marcată în porta liderului Siretul Cosmești, în minutele 2 și 9, tripla din jocul cu Șoimii Foltești, sau golul din primul minute de joc cu cei de la Avântul Matca. În clasamentul general al marcatorilor din al doilea eșalon județean Alin Boșneagă este pe locul patru, la un gol distanță de ultima treaptă a podiumului.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal