Gabi Călinescu răspunde acuzațiilor: ”Nu mi-am cumpărat apartament din banii clubului!”

338

Acuzat în mediul on-line de fostele jucătoare ale clubului de nereguli financiare, președintele clubului de fotbal feminin FC Universitatea Galați, Gabriel Călinescu, ne-a transmis un punct de vedere în care dorește să lămurească situația.

”Tatăl lui Carmen Marcu mă acuză, la o postare pe facebook a uneia dintre fostele noastre jucătoare Monica Bențoiu, că mi-am cumpărat apartament din banii clubului, ceea ce nu este adevărat. Pot dovedi cu acte că mama mea, Elena Călinescu, a vândut apartamentul din cartierul gălățean Micro 40 cu suma de 29.000 de euro. Apoi, am făcut un credit de nevoi personale și ne-am mutat din Micro 40. Pot dovedi cu acte că nu mai am alte apartamente, nu am mașini, nu am case, bani în conturi. Alte jucătoare: Cusinova, Loredana Nica sau Roxana Ioan nu au de primit nimic de la club. Carmen Marcu la fel. Ea joacă la Olimpia Cluj-Napoca de doi ani.

Actele adiționale se modifică mereu când nu mai avem bani la buget. Anul trecut, când am fost chemat de cei de la Primărie să mă întrebe ce se întâmplă cu banii și cu actele adiționale mi-au zis că toate cluburile modifică actele adiționale de comun acord cu sportivii. Dacă am primit finanțare foarte mică nu mai avem posibilitatea să modificăm, pentru că asta însemna falimentul pentru club. Nu știu dacă trebuie să mă justific, fetele care au rămas vor să dea replica la final de sezon”, ne-a spus președintele și antrenorul de la FC Universitatea Galați, Gabriel Călinescu.

Altfel, clubul gălățean are programată reluarea pregătirilor pe 19 februarie. Înainte de startul play-out-ului FC Universitatea vrea să susține două meciuri de pregătire. Primul dintre ele la 19 februarie, cu Vulpițele Galbene Roman, șa Roman, iar al doilea pe 26 februarie, în deplasare la Topolog, cu Zimbru Tulcea. Pe 6 martie, este programat debutul în play-out-ul Ligii I la Arad cu Piros Security.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal