Victorie în set decisiv pentru România, la Galați, în Liga de Argint

195
sursa foto: Facebook/FR Volei

Echipa națională de volei masculin a României a obținut a doua victorie în actuala ediție a Ligii Europene de Argint. Tricolorii lui Sergiu Stancu au învins, în set decisiv, selecționata Macedoniei de Nord, într-un meci disputat la Sala Sporturilor Dunărea din Galați.

România a condus cu 2-0 la general după ce a câștigat primele două seturi din meci cu 25-22 și 25-17. Selecționata Macedoniei de Nord, cu Filip Despotovski – fostul jucător de la Arcada, coordonator, a revenit și a egalat la doi. În setul trei macedonenii s-au impus cu 25-23, iar al patrulea parțial a fost câștigat cu 25-19.

În setul decisiv România s-a impus cu scorul 15-13, după ce la jumătatea decisivului macedonenii conduceau cu 8-6. Meciul a fost închis de o greșeală la serviciu a Macedoniei de Nord, după ce au salvat două mingi de meci.

Robert Adrian Aciobăniței a fost cel mai bun marcator al României cu 24 de puncte. Mircea Peța a contribuit cu 13 puncte, Alexandru Rață a reușit 12 puncte, iar Bela Bartha 11.

Pentru echipa națională a României, selecționată condusă de echipa tehnică de la CSM Arcada, au jucat și cei trei componenți ai campioanei: Alexandru Rață, Vlad Kantor și Andrei Butnaru

România conduce în Grupa B din Liga de Argint cu 5 puncte după două jocuri, urmată de Macedonia de Nord cu 4 puncte, Bosnia și Herțegovina cu 2 puncte și Albania 1 punct.

Miercuri, 1 iunie, de la ora 17.00, România va juca cu selecționata Bosniei și Herțegovina tot la Sala sporturilor Dunărea.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal