Pariurile sportive reprezintă o combinație între „transpirație”, inspirație și șansă. Cea mai mare pondere o are munca depusă pentru identificarea selecțiilor incluse pe bilet. În plin sezon, sunt sute de meciuri disponibile într-o zi, iar operatori precum Publicwin au o ofertă sportivă foarte bogată atât pentru PC, cât și pentru mobil.
Pariorii de top se diferențiază de cei care ies mai mereu pe minus prin modul în care găsesc partidele care pot aduce profit și, apoi, prin felul în care analizează evenimentul pentru a afla care sunt șansele de reușită. Pe baza șanselor procentuale, ei calculează singuri cota corectă. De exemplu, dacă un parior profesionist ajunge la concluzia că o echipă are 50% șanse de câștig, atunci cota va fi 1/(50/100), adică 2.00. În cazul în care această cotă este mai mare decât cea oferită de bookmaker, atunci se spune că pariul are valoare și că merită plasat.
Lista este restrânsă la meciurile din competițiile cunoscute
În ceea ce privește selectarea meciurilor de pus pe bilet, este important de spus că lista avută în vedere nu este similară cu întreaga ofertă a operatorului, ci doar partidele jucate în câteva competiții (maxim trei) pe care le urmărește și le cunoaște foarte bine. În general, pariorii români joacă pe Liga I România, Liga 2 România și una dintre cele cinci ligi majore (Premier League, Serie A, LaLiga, Bundesliga și Ligue I).
În contextul în care sunt cunoscute și elementele de detaliu, primul criteriu în alegerea meciurilor este reprezentată de motivație. Pariorii de top știu pentru care dintre echipe este mai importantă partida, jucătorii acesteia evoluând cu mai multă determinare. De multe ori, determinarea „bate” valoarea.
Următorul criteriu este reprezentat de statistică
Dacă nu există diferență de motivație, următorul criteriu la care sunt atenți pariorii de succes este statistica. De la acest punct se pornește analizarea fiecărui meci, urmărindu-se:
• pozițiile ocupate în clasamentul general;
• forma fiecărei echipe (rezultatele înregistrate în ultimele cinci meciuri);
• forma de pe teren propriu a echipei gazdă (rezultatele înregistrate în ultimele cinci partide disputate acasă de echipa care are statut de gazdă);
• forma de pe teren străin a echipei oaspete (rezultatele înregistrate în ultimele cinci partide disputate în deplasare de echipa care are statut de oaspete);
• poziția din clasamentul meciurilor jucate acasă a echipei cu statut de gazdă;
• poziția de clasamentul meciurilor jucate în deplasare a echipei cu statut de oaspete;
• rezultatele directe;
• rezultatele directe pe terenul pe care urmează să se dispute meciul.
Toate aceste scoruri sunt urmărite atât din perspectiva unui pariu pe rezultat final (1, X sau 2, șansă dublă), cât și din cea a unui pariu pe goluri. În același timp, sunt studiate cifrele referitoare la cornere, dar și mediile cartonașelor galbene primite în ultimele meciuri și în tot sezonul respectiv.
Prima impresie trebuie confirmată de informațiile la zi
În urma monitorizării statisticii, pariorul își poate face o părere preliminară despre ce s-ar putea întâmpla în partida respectivă. Prin continuarea analizei, jucătorul vede dacă sunt elemente care îi confirmă impresia inițială sau care, dimpotrivă, care îl fac să se răzgândească. Cel mai important reper este cel referitor la absențele din fiecare tabără.
De exemplu, se poate ca, după analizarea statisticii, un parior să fie de părere că echipa gazdă va marca peste 1.5 goluri. Însă, citind știrile la zi, află că nu vor juca cei doi atacanți care au marcat împreună jumătate din golurile echipei respective. Drept urmare, începe să aibă dubii că pariul poate fi câștigător. Relevante în acest sens sunt și datele legate de echipele probabile.
Este important ca sursa de informație să fie una credibilă, verificată de-a lungul timpului. De aceea, pariorii cu experiență au o bază de date cu site-urile cele mai serioase. Pe aceste site-uri nu găsesc doar informații despre jucătorii care vor fi trimiși în teren, ci și despre atmosfera din cele două vestiare.
O analiză aprofundată are în vedere chiar și condițiile meteo, pentru că un teren „greu” egalizează valorile, punând probleme echipei care atacă. Astfel, nu se va paria pe multe goluri dacă este anunțată ploaie abundentă la ora partidei.
Aceștia sunt cei mai importanți factori de care țin cont pariorii de top atunci când analizează un meci. În mod normal, o analiză făcută corect ia minim o jumătate de oră, ceea ce înseamnă „transpirație”. Desigur, fiind vorba totuși de un joc de noroc, munca nu garantează succesul, mai fiind nevoie de inspirație și de o mână de ajutor de la „zeița Fortuna”.