Promovarea se decide în retur. Braniștea a pierdut manșa tur a barajului de la Traian

3275
sursa foto: Sorin Pană/Sportul Ilusrat

Campioana județului Galați, Unirea Braniștea, a debutat cu o înfrângere în barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Câștigătoarea Ligii a IV-a Galați a pierdut cu scorul 2-1, la pauză 1-0, jocul de pe terenul campioanei județene din Brăila, Victoria Traian.

Golul formației gălățene fost marcat de fundașul Marius Manea în minutul 72 la scorul 2-0 pentru echipa brăileană. Scorul final putea fi chiar egal, pe final Gabriel Răducan a trimis în bară.

Returul, sâmbătă pe ”Oțelul”

Jocul retur, meciul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a, este programat să se dispute sâmbătă, 25 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul ”Oțelul”. Pentru a obține promovarea în eșalonul superior echipa din Braniștea are nevoie de victorie la cel puțin două goluri diferență.

Ca urmare a abrogării principiului avantajului golului marcat în deplasare dacă după disputarea celor două jocuri de baraj, egalitatea se menţine (la puncte și golaveraj), după o pauză de 5 minute acordată la terminarea celor 90 de minute regulamentare, jocul retur se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute. Dacă egalitatea se menține și după cele două reprize de prelungiri se va trece la executarea loviturilor de departajare.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal