FC Universitatea continuă în Liga I!

473

Echipa de fotbal feminin FC Universitatea va evolua și în ediția de campionat în campionatul primei ligi feminine. Clubul gălățean, clasat primul sub linia locurilor de retrogradare, va beneficia de retragerea unei echipe din Liga I.

”În sezonul 2022/2023 vom participa cu echipa de fotbal feminin senioare în Liga I. Heniu Prundu Bârgăului nu s-a înscris, iar echipa de pe locul 11 fiind noi, avem prioritate ca să rămânem în Liga 1. Vom continua și cu junioarele U15, echipele vor fi antrenate de Călinescu Gabriel și de domnul Cucu Gheorghe, alături de noi aproape de la înființare”, ne-a transmis președintele de la FC Universitatea Gabriel Călinescu.

Șeful de la FC Universitatea consideră meritată rămânerea în Liga I, asta și după sacrificiile făcute de cei din club pe parcursul sezonului recent încheiat. ”Acest loc 11 a fost unul din cele mai muncite deoarece am dus o luptă până în ultima secundă din toate punctele de vedere, atât sportiv, când am avut parte de accidentări sau jucătoare care au renunțat pe parcursul sezonului sau au lipsit din motive personale, cât și din punct de vedere financiar unde în deplasări de peste 700 de kilometri apucam să mâncăm o singură dată și asta din cauza bugetului cu mult diminuat față de sezoanele trecute.

Nu vom refuza niciodată Liga 1, liga secundă sau liga a treia și vom lupta și vom crede în șansa noastră până la final. Tot mai multe echipe de fotbal masculin au încheiat parteneriat cu o echipă de fotbal feminin ceea ce înseamnă o vizibilitate mai mare și o șansă în plus, fotbalul feminin se dezvolta din ce în ce mai mult și are nevoie de sprijin din punct de vedere financiar deoarece costurile cresc și din păcate pasiunea și ambiția noastră nu pot acoperi și partea financiară”, ne-a spus Gabi Călinescu.

Conducătorului de la FC Universitatea a oferit și soluția de salvare a echipei, din punct de vedere financiar. ”Pentru noi salvarea ar fi să primim sprijin la rectificarea bugetară ca să putem continua la un nivel decent în așa fel să putem rezista cu organizarea meciurilor de pe teren propriu cât și cu deplasările. Și nu în ultimul rând să putem oferi o indemnizație de efort celor care depun efort și ne reprezintă la nivel național. Fiți alături de noi, sprijiniți sportivii din județul nostru, deoarece doar așa putem da o șansă copilului nostru, sportul te ajuta și te dezvolta din toate punctele de vedere, împreună putem face performanță”, ne-a mai spus Gabriel Călinescu.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal