Etapa a 15-a din eșalonul secund aduce una dintre cele mai lungi deplasări pentru cei de la Oțelul. Duminică, de la ora 14.00, formația pregătită de Dorinel Munteanu va juca la Timișoara pe terenul celor de la Ripensia.
Gruparea gălățeană are de traversat țara să ajungă la Timișoara, însă portarul Oțelului, Cosmin Dur – Bozoancă spune că distanța de la Galați la Timișoara, aproape 700 de kilometri, nu este un impediment. ”Deplasarea nu ar trebui să fie o scuză pentru nimic. Sper din tot sufletul să luăm cele trei puncte. Ăsta este gândul nostru. Asta contează, cele trei puncte, ăsta este singurul obiectiv. Vom merge cu trenul la Timișoara, cu vagonul cușetă, vom pleca cu două zile înainte, va fi bine”, a spus portarul Oțelului la Lider Sportiv.
La jocul de la Timișoara pe banca Oțelului va reveni managerul tehnic Dorinel Munteanu după două etape de suspendare. Cosmin Dur – Bozoancă spune că și în etapele cât Dorinel a lipsit de pe bancă jucătorii l-au simțit aproape.
”Mister a fost toată în săptămână premergătoare jocurilor alături de noi, știam cu toții ce avem de făcut. Chiar dacă nu a fost pe bancă am încercat să facem ca lipsa lui să nu se resimtă. Au fost două rezultate pozitive, sper să continuăm la fel cu dânsul revenit pe bancă. Mister ne cere tot timpul să avem încredere în noi, să jucăm fără frică, să băgăm piciorul la minge, să alergăm. Sunt lucruri care se văd și cum era el ca jucător, felul cum joacă echipa și se dăruiește”, a declarat Dur – Bozoancă.
Ripensia Timișoara – Oțelul se va juca duminică, 27 noiembrie, de la ora 14.00, și va fi transmis în direct de canalele Digi Sport și Prima Sport. Înaintea jocului de la Timișoara cei de la Oțelul sunt pe locul 7 în clasamentul la zi din Liga a II-a cu 25 de puncte, în timp ce Ripensia este pe 13 cu 16 puncte.