Echipa de baschet de la CSM Galați mai are de trecut un adversar pentru a disputa finala grupei de play-out din LNBM. Formația pregătită de Florin Nini va debuta vineri în semifinalele play-out-ului, fază premergătoare finalei.
În semifinală CSM Galați va juca cu CSM Târgu Jiu într-o serie programată să se dispute după sistemul două victorii din trei jocuri. Seria va debuta vineri, 28 aprilie, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor Dunărea. Meciul doi este programat să se dispute la Târgu Jiu, 2 mai, ora 18.30, în timp ce jocul decisiv, dacă situația o va impune, va avea loc la Galați, 6 mai, la o oră ce urmează să fie stabilită.
CSM Târgu Jiu este echipa surpriză a primului tur din play-out. A șasea clasată după meciurile din Grupa B, (din 8 echipe), cu 4/10 bilanțul la general, formația gorjeană a eliminat CSA Steaua București în faza sferturilor de finală, echipa de pe locul trei la finalul Grupei B cu 10/4. Gorjenii au trecut categoric de cei de la Steaua scor 3-0, două dintre victorii fiind obținute la București.
În acest sezon cele două echipe s-au întâlnit de două ori în sezonul regulat, Grupa B (11-18), iar victoriile au fost ”împărțite”. CSM Galați s-a impus în jocul de la Galați, scor 91-84, iar la Târgu Jiu s-au impus gazdele cu scorul 85-63.