De 6 ori campion în 7 ani de antrenorat. Sergiu Stancu și rețeta succesului

412
sursa foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Cu antrenorul Sergiu Stancu pe bancă echipa de volei masculin CSM Arcada Galați a câștigat pentru al cincilea sezon consecutiv titlul suprem în România. Titlul câștigat vineri seară la Polivalenta gălățeană a fost al cincilea consecutiv câștigat de CSM Arcada, al șaselea din cariera de antrenor a tehnicianului Sergiu Stancu.

Întrebat de rețeta succesului, care sunt ingredientele cu care a reușit să câștige ultimele șase titluri de campion al României, din postura de antrenor, Sergiu Stancu a direcționat meritele către cei din conducere sau din teren, însă meritul principal este al antrenorului de 41 de ani, dar și a celor doi oameni cu care colaborează de la venirea la Galați, secundul Răzvan Tănăsescu și fizioterapeutul Eugen Pascale.

”Sunt 7 ani de antrenorat. În primul sezon, la Ploiești, am terminat pe locul 5, iar în următorii 6 ani am câștigat campionatul, unul cu Tricolorul Ploiești și cinci CSM Arcada Galați. Rețeta este simplă, zic eu. Tot ce se întâmplă este meritul oamenilor care sunt lângă noi și ne finanțează. Ei sunt primii care ajută financiar acest proiect. Apoi sunt jucătorii, cei care câștigă campionatele. Meritul este total al lor”, ne-a spus Sergiu Stancu.

Sergiu Stancu a preluat CSM Arcada, împreună cu Răzvan Tănăsescu, pe parcursul sezonului 2018-2019. În acel sezon play-off-ul s-a desfășurat sub formă de grupă tur-retur, iar CSM Arcada a recuperat un deficit de nouă puncte și a câștigat primul titlu de campioni din istorie.

Pe banca CSM Arcada Sergiu Stancu a mai câștigat două Cupe ale României și o Supercupă a României. De asemenea, pe plan european CSM Arcada a pătruns în faza sferturilor de finală din Cupa CEV, a doua competiție continentală.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal