Fetele de la Oțelul debutează în Liga a II-a pe teren propriu

Începând din acest sezon echipa de fotbal feminin FC Universitatea Galați va evolua în campionatul Ligii a II-a sub culorile Oțelului. Odată cu promovarea în Superligă clubul roș-alb-albastru s-a aliniat trendului impus de FRF și a inițiat o colaborare cu clubul de fotbal feminin din oraș FC Universitatea.

Federația de Fotbal a repartizat formația gălățeană în seria I-a din Liga a II-a, în urma retrogradării de sezonul trecut a Universității, serie din care mai fac parte: FCSB, Poli Iași, formații cu corespondent în Superligă, Juniorul București, Estera Tifești, Vrancea, Fair Play Joc Cinstit București, Vulpițele Galbene Roman, Liceeni Topolog, Tulcea, Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, Harghita, Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni.

Prima etapă din noua ediție a Ligii secunde feminine se va juca la 10 septembrie, iar Oțelul va juca pe teren propriu cu echipa CN ”Nicu Gane” Fălticeni. În etapa a II-a, 16 septembrie, Oțelul se va deplasa în Harghita pentru jocul cu Femina Odorheiu Secuiesc. La 1 octombrie, Oțelul va reveni pe teren propriu cu jocul contra celor de la Vulpițele Galbene Roman, urmând ca în etapa a IV-a gruparea gălățeană să se deplaseze în Vrancea pentru jocul cu Orizontul Tifești, 8 octombrie.

La 15 octombrie, la Galați va veni FCSB, varianta feminină, în etapa a V-a. În etapa a VI-a, 21 octombrie, Oțelul va juca pe terenul celor de la juniorul București, iar la 5 noiembrie, gruparea gălățeană va juca pe propriul teren cu Fair Play București. La 11 noiembrie, Oțelul se va deplasa pe terenul celor de la Liceenii Topolog, iar turul va fi încheiat cu jocul de pe propriul teren contra celor de la Poli Iași, 19 noiembrie.

În Liga a II-a feminin evoluează 20 de echipe, câte 10 în fiecare serie. Meciurile se vor disputa în sistem tur-retur, iar câștigătoarele celor două serii vor disputa în dublă manșă un baraj de promovare în Liga I. Ultimele două clasate din fiecare serie retrogradează în Liga a III-a.

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.