Florin Nini, despre meciul cu U-BT: ”Am jucat un baschet cu care ne punem speranțe că vom aduce victorii”

Echipa de baschet de la CSM Galați a reușit cea mai bună evoluție ofensivă din acest sezon, chiar în jocul în care s-a duelat cu campioana U-BT Cluj-Napoca. Trupa lui Florin Nini a marcat 100 de puncte în meciul cu campioana, jocul încheindu-se cu victoria clujenilor, scor 117-100.

Florin Nini, antrenorul de la CSM Galați, s-a declarat mulțumit de aportul echipei sale în jocul cu puternica formație din Cluj-Napoca. Un meci frumos, un meci în care noi am arătat atitudine. Am respectat Clujul, dar în același timp apreciem și-i felicităm pentru evoluția în BKT EuroCup și bineînțeles pentru evoluțiile în campionat. Știm că au avut meciuri acum două zile, un meci extrem de extenuant și de greu, dar și jucători de mare valoare. Au o rotație care-i ajută în menținerea unei intensități și a unui tempo ridicat pe toată durata meciului.

În ceea ce ne privește, ne-am dorit să ne ridicăm la valoarea adversarului, mă bucur că în a doua parte a jocului am reușit să fim mai agresivi, să gestionăm mai bine anumite momente de joc și, zic eu, să arătăm un baschet bun, un baschet cu care ne punem speranțe că vom aduce victorii în meciurile pe care le considerăm extrem de importante. Orice meci are istoria lui, faptul că am reușit să evoluăm bine în fața Clujului și să avem totuși o rotație destul de lungă mă bucură”, a spus Florin Nini.

Tehnicianul formației gălățene a vorbit și despre problemele de la nivelul lotului cu care se confruntă gruparea gălățeană. ”Faptul că l-am folosit mai mult pe Sebi Boghean se datorează faptului că Jan Razdevsek este în continuare nerefăcut, Shakem Johnson s-a antrenat doar două zile, avem probleme medicale. Acum Ciotlăuș, sperăm să fie doar scrântit degetul. Sunt lucruri care vin firesc, avem totuși o rotație destul de scurtă, în ceea ce privește nucleul valoric, dar, în același timp trebuie să fie un moment în care ceilalți tineri, pentru că avem o bancă formată din foarte mulți tineri, pot considera că este șansa care li se oferă”, a completat Florin Nini.

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.