”Alături de Mister!”, mesajul jucătorilor Oțelului pentru Dorinel

Nu doar suporterii (detalii aici) sau conducerea (detalii aici) sunt alături de Dorinel. Managerul tehnic al Oțelului a primit un mesaj de susținere și din partea jucătorilor pe care îi pregătește în meciul de la Ovidiu cu cei de la FCV Farul Constanța.

Imediat după ce a marcat golul campionatului portughezul Maciel s-a îndreptat spre banca de rezerve de unde i-a fost înmânat un tricou pe care era inscripționat un mesaj pentru Dorinel: ”Alături de Mister!”, scria pe tricoul arătat de Maciel camerelor tv, cu trimitere la antrenorul Dorinel Munteanu cel care traversează o perioadă mai dificilă din punct de vedere a stării de sănătate.

”A fost un meci greu. După ce au marcat din penalty am continuat să luptăm. A fost o execuție frumoasă, sunt fericit. E greu fără Dorinel, e antrenorul nostru, el ne împinge de la spate. A trebuit să luptăm fără el. Am luptat pentru el și am luat un punct. Noi jucăm toate meciurile la victorie, nu stăm doar în apărare, încercăm să atacăm. Farul e o echipă bună, dar am jucat să câștigăm. Suntem cam departe de play-off, mai avem doar trei meciuri. Trebuie să câștigăm următoarea partidă, apoi vedem ce se întâmplă”, a spus Frédéric Maciel, unul dintre cel mai apreciați jucători ai Oțelului, imediat după meci la microfonul deținătorilor drepturilor tv.

Mijlocașul ce poate evolua pe ambele părți ale terenului a jucat pentru Oțelul în 24 din cele 27 de meciuri jucate în actuala ediție a Superligii. În patru meciuri portughezul a marcat câte un gol: la Petrolul, la Iași, cu Sepsi și la Farul. În alte două jocuri Maciel a fost avertizat cu cartonașul galben: cu Rapid și la FCSB.

Frédéric Maciel, 29 de ani, a venit la Oțelul de la SC União Torreense, din eșalonul secund al Portugaliei. De-a lungul carierei, Maciel a îmbrăcat, printre altele, tricoul formațiilor: Mouscron, în Belgia, Moreirense, Gil Vicente și Varzim, toate în Portugalia. În perioada junioratului a evoluat pentru SC Braga, Sporting Lisabona și FC Porto, cu prezențe în reprezentativele U16, U17, U18, U19 și U20 ale Portugaliei. El va juca la SC Oțelul Galați cel puțin până în vara anului 2025.

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.