Echipa de hochei CSM Galați se pregătește de două meciuri cruciale în finalul sezonului regulat al Campionatului Național de Seniori. Meciurile vor avea loc sâmbătă și duminică, 16-17 martie, de la ora 18:30, la Târgu Secuiesc, împotriva echipei Fenestela.
Lupta pentru locul 4
CSM Galați se află în prezent pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte din 26 de meciuri. Echipa are 9 puncte avans față de CSA Steaua București, dar și 5 meciuri jucate în plus. Gălățenii au nevoie de victorii în ambele meciuri din Covasna pentru a-și consolida poziția în clasament și a se califica în finala mică. Cei de la Fenestela sunt pe locul șase în Campionatul Național de Seniori cu 22 de puncte din 24 de jocuri.
3-1 pentru CSM Galați în meciurile anterioare
În acest sezon, CSM Galați a dominat meciurile cu Fenestela, câștigând de 3 ori din 4 meciuri. La Galați, gălățenii s-au impus cu scorurile de 6-0 și 6-3 în Campionatul Național de Seniori, iar la Târgu Secuiesc au obținut o victorie cu 2-1 în Cupa României. Singura victorie a echipei Fenestela a venit în Cupa României, cu scorul de 4-3, la Patinoarul Dunărea. Cele două meciuri din Covasna vor fi decisive pentru CSM Galați în lupta pentru locul 4. Cu o victorie în ambele meciuri, echipa și-ar putea asigura participarea în finala mică și va avea șansa de a lupta pentru medaliile de bronz.