Gălățeanul Ionuț Daniel Constantinescu va reprezenta România la Campionatul European de Minifotbal

Gălățeanul Ionuț Daniel Constantinescu va reprezenta România la Campionatul European de Minifotbal
Echipa națională de minifotbal a României va participa la Campionatul European, EMF EURO, care se va desfășura în Bosnia și Herțegovina, la Sarajevo, în perioada 1-8 Iunie 2024. Turneul va reuni 24 de echipe.

Gălățeanul Ionuț Daniel Constantinescu, cunoscut și sub numele de Dancos, face parte din lotul României pentru EMF EURO 2024. Jucătorul în vârstă de 24 de ani evoluează în prezent la Tazmannschaft București, dar s-a remarcat în minifotbal la Ajax Dulcisimo Galați.

Cu Ajax Dulcisimo Galați, Constantinescu a cucerit titlul de campioană a României în sezonul trecut, la Turneul Final al Campionatului Național de la Bistrița. De asemenea, a jucat în finala Ligii Campionilor EMF cu Ajax Dulcisimo. Pentru o perioadă Dancos a jucat și futsal. Alături de United Galați portarul gălățean a câștigat SuperCupa României la futsal, după o finală în care Ionuț Daniel Constantinescu a fost omul meciului.

România a fost repartizată în Grupa D la EMF EURO 2024, alături de Ungaria, Polonia și Turcia.

Programul meciurilor României:

Sâmbătă, 1 Iunie, ora 17:30 (ora României): România – Turcia (transmis în direct de Prima Sport)
Duminică, 2 Iunie, ora 21:45: România – Polonia (transmis în direct de Prima Sport)
Luni, 3 Iunie, ora 21:45: România – Ungaria (transmis în direct de Prima Sport)

Echipa națională a României este campioană mondială en titre, după ce a câștigat Cupa Mondială WMF în luna noiembrie a anului trecut.

Succes, Ionuț, și mult succes echipei naționale!

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.