CSM Galați și ACS Lucian Bute Galați: duelul gălățean de la deschiderea Turneului Final al Campionatului Național de Handbal pentru junioare I de la Galați

Galațiul se pregătește să fie gazda unuia dintre cele mai importante turnee de handbal din țară, dedicat junioarelor 1. Între 8 și 12 mai, Sala Sporturilor Dunărea va găzdui turneul final al Campionatului Național de Handbal rezervat acestei categorii de vârstă.

Competiția, organizată în colaborare de CSM Galați și ACS Lucian Bute, va avea la start opt echipe. Alături de cele două organizatoare la turneu vor mai participa: CSM București, Rapid București, Știința București, Liceul “Liviu Rebreanu” Turda, Activ Prahova Ploiești și Sepsi Sfântu Gheorghe.

În urma stabilirii grupelor și a programului de disputare a jocurilor a reieșit un duel între CSM Galați și ACS Lucian Bute Galați în chiar prima zi a turneului, al treilea meci din competiție, miercuri, 8 mai, de la ora 18:00.

În etapa a II-a din turneu, joi, 9 mai, CSM Galați va juca, de la ora 16:30, cu Rapid București, iar în meciul imediat următor, de la ora 18:30, se vor întâlni ACS Lucian Bute și Sepsi Sfântu Gheorghe.

Vineri, de la ora 16:30, fetele de la CSM Galați vor juca cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar echipa de la ACS Lucian Bute se va întâlni cu Rapid București, de la ora 18:30.

La finalul meciurilor din grupe, la turneul final cele opt echipe participante au fost împărțite în două grupe de câte patru, primele două clasate vor obține calificarea în semifinale. Meciurile decisive vor avea loc sâmbătă, 11 mai, urmând ca finala mare și meciul pentru medaliile de bronz să se dispute duminică, 12 mai.

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.