Echipa de juniori sub 15 ani a Școlii de Fotbal Oțelul Galați își va disputa șansele la titlu în semifinalele Campionatului Național U15 împotriva echipei Clubului Sportiv Voința Domnești, Ilfov.
Spre deosebire de fazele eliminatorii anterioare, unde meciurile s-au jucat în sistem eliminatoriu direct, semifinalele vor fi disputate în dublă manșă, tur-retur. Prima confruntare va avea loc sâmbătă, 15 Iunie, de la ora 14:00, pe stadionul “Voința” din Domnești. Meciul decisiv, returul, este programat pentru o săptămână mai târziu, pe 22 Iunie, de la ora 14:00, pe stadionul “Siderurgistul” din Galați.
Până la această etapă, parcursul echipei pregătite de Bogdan Balaban a fost unul remarcabil. Oțelul U15 a eliminat deja CSM Delta Ageysus Tulcea (3-0), Academia Gheorghe Hagi, FCV Farul Constanța 8-6 (după lovituri de departajare) și Academia Didi Iași (4-1), meci disputat la Iași în care gălățenii au condus cu 3-0 la pauză și 4-0 până spre final.
De partea cealaltă, Voința Domnești a învins Petrosport Ploiești (4-2), FCSB Academy (2-1) și CSM Slatina în sferturile de finală.
Cea de-a doua semifinală va pune față în față Kinder Sângeorgiu de Mureș și Sporting Cluj-Napoca. Câștigătoarele din cele două meciuri se vor lupta pentru titlul de campioană națională în finala competiției.