Voința Cudalbi, campioana județeană de Liga a IV-a Galați, a cedat în fața echipei CS Medgidia în meciul tur din barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Meciul, disputat pe stadionul din Cudalbi, s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru constănțeni.
Oaspeții au marcat de două ori în prima repriză. George Claudiu Stoian a redus din diferență pentru Voința Cudalbi în a doua repriză, dar nu a fost suficient pentru a obține un rezultat pozitiv.
Returul barajului este programat pentru duminică, 23 Iunie, la ora 17:30, pe stadionul din Medgidia. Voința Cudalbi are nevoie de o victorie cu diferență de cel puțin două goluri pentru a obține promovarea în Liga a III-a.
Până la meciul retur al barajului de accedere în Liga a III-a cei de la Voința Cudalbi vor juca miercuri, 19 iunie, finala fazei județene a Cupei României, la Vânători, cu cei de la Gloria Ivești.