Antrenorul Oțelului, Dorinel Munteanu, a lansat un apel către suporteri, îndemnându-i să fie alături de echipă în toate momentele. “Indiferent de oră, avem nevoie de voi!”, a declarat tehnicianul într-o conferință de presă.
”Să ne susțină, să aibă încredere în noi, pentru că înaintea fiecărui sezon competițional tot timpul în dreptul echipei noastre s-a pus un semn de întrebare. Ce vom face în acest sezon? Cum vom începe acest sezon? Semne de întrebare de la care mă aștept să nu mai fie puse, este ca suporterii să fie tot timpul alături de echipă. Așa cum au fost până acum. Împreună am reușit să obținem performanțele pe care le-am obținut, deși nu este suficient numai suporterii să fie lângă echipă și să încurajeze echipa. Trebuie echipa să se întrebuințeze la maxim ca suporterii să se alăture și să fie mai puternici”, a spus Dorinel.
Referitor la noua achiziție, Dorinel Munteanu a dezvăluit că este un jucător versatil, capabil să evolueze atât ca atacant, cât și pe flancuri. “Este o soluție importantă pentru noi, mai ales în condițiile în care trebuie să respectăm și regula cotelor de jucători. A făcut o pregătire foarte bună și este pregătit să contribuie la succesul echipei”, a precizat tehnicianul.
Întrebat dacă noul jucător va fi titular în meciul de vineri, antrenorul a fost prudent: “Voi analiza cu atenție toate variantele și voi decide mâine cine va face parte din lotul pentru meci. Competiția pentru un loc în echipă este foarte mare”.