Noul sezon aduce noi provocări pentru fetele de la Oțelul

FCSB, Rapid București, Poli Iași și Petrolul sunt doar câteva dintre adversarele fetelor de la Oțelul în noua ediție de campionat a Ligii secunde. Federația Română de Fotbal a stabilit componența celor două serii din Liga a II-a, iar fetele de Oțelul vor avea ca adversare echipele feminine ale cluburilor cu care se vor confrunta și băieții lui Dorinel Munteanu în Superligă.

Fetele de la SC Oțelul, fosta FC Universitatea, au fost repartizate de FRF în seria I din Liga a II-a, iar pe lângă cele patru adversare ce au corespondent și în Superliga băieților vor mai juca cu: Vulpițele Galbene Roman, Liceenii Topolog, Tulcea, CSM Alexandria, Juniorul București și Prahova Ploiești.

În Liga a II-a meciurile se dispută în sistem tur – retur fiecare cu fiecare. După cele 18 jocuri echipa de pe primul loc va promova în SuperLiga Feminină. Ultima clasată, echipa de pe locul 10, va retrograda în Liga a III-a. Startul în Liga a II-a feminin este programat pentru data de 15 septembrie.

Pe lângă echipa de Liga a II-a SC Oțelul va avea reprezentante și în două competiții rezervate junioarelor. Este vorba de Liga de Junioare U17 competiție ce va debuta la 13 septembrie, și Liga de Junioare U15. În competiția U17 fetele de la Oțelul vor juca alături de: Petrolul Ploiești, Liceenii Topolog, Tulcea, Farul Constanța, Viitorul Onești și FC Bacău, în timp ce în competiția sub 15 ani junioarele de la Oțelul vor juca alături de: Petrolul Ploiești, Farul Constanța, Selena Constanța și Unirea Slobozia.

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.