Baschetbaliștii gălățeni au obținut o victorie categorică în primul meci oficial al sezonului, învingând într-un joc din Cupa României pe CSU Știința București, o echipă din Liga I. Partida a fost marcată de un spectacol ofensiv, echipa pregătită de Florin Nini reușind să înscrie peste 100 de puncte.
La finalul meciului, antrenorul Florin Nini și-a împărtășit impresiile: ”O victorie de care ne bucurăm. Este prima. Din punct de vedere mental trebuie să ne dea încredere, siguranță. Nu s-a pus problema învingătoarei. Ce m-a interesat pe mine foarte mult a fost modul în care gestionăm situația. Se vede că, totuși, sunt opt jucători noi în echipă și acest lucru necesită mult lucru în ceea ce privește relațiile de joc.
Ne-au lipsit meciurile de verificare, e un lucru firesc, deoarece noi jucăm foarte devreme, dar sunt convins că avem timpul necesar să punem la punct lucrurile care au mers mai puțin astăzi. M-a mulțumit angajamentul băieților, m-au nemulțumit momentele extrem de slabe în care nu am știut să gestionăm și nu mă refer la situațiile în care am ratat ci situațiile în care trebuia să gestionăm jocul în funcție de avantajele pe care trebuie să ni le creăm. În concluzie, felicit băieții”
Următorul test pentru CSM Galați va fi sâmbătă, de la ora 18:30, când vor primi vizita celor de la CSM Târgu Mureș, o echipă experimentată din Liga Națională. Va fi un meci dificil, dar gălățenii sunt dornici să demonstreze că pot face față oricărui adversar.