CSM Galați, revenire spectaculoasă și victorie în meciul cu RC Bârlad!


Gălățenii au întors soarta meciului în partea a doua și au obținut un bonus ofensiv important în lupta pentru podium.

După ce în ultimele partide CSM Galați a avut un start bun, dar a cedat în repriza secundă, de această dată rolurile s-au inversat. În derby-ul cu vecinii de la RC Bârlad, din etapa a 14-a a Diviziei Naționale de Seniori, echipa pregătită de Marius Secuianu și Eugen Popa a arătat o maturitate impresionantă.

La pauză, vasluienii conduceau cu 13-7, dar în partea a doua gălățenii au dominat categoric. Patru eseuri, marcate de Gabriel Dănăilă, Igor Orghianu, Silviu Budileanu (care a adăugat și o transformare) și Gabriel Burlacu (autor a două transformări), au adus victoria CSM-ului cu scorul de 26-16. În plus, bonusul ofensiv obținut este un pas important în lupta pentru podiumul Diviziei Naționale de Seniori.

Cu această victorie, CSM Galați urcă pe locul trei în clasament, cu 37 de puncte în 12 meciuri. Următorul test pentru gălățeni va fi unul extrem de dificil. Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 11:00, pe stadionul Gloria, CSM Galați va primi pe stadionul Gloria vizita liderului la zi, CSM Constanța.

Pentru CSM Galați au evoluat: 15. Gabriel Partenie (căpitan), 14. Florin Slabu, 13. Sorin Săvuț, 12. Silviu Budileanu, 11. Alexandru Ungureanu, 10. Johnny Sola, 9. Valentin Ivan, 8. Gabriel Dănăilă, 7. Cristian Spătărescu, 6. Ciprian Donosă, 5. Ion Bușilă, 4. Radu Anton, 3, Igor Orghianu, 2. Nicu Manolachi, 1. Iulian Ailincăi. Rezerve în debutul jocului au fost: Adrian Chiper, Valeriu Jabin, George Moise, Ionuț Cucu, Gabriel Burlacu, Constantin Badea, Gheorghiță Elisei, Andrei Cabason.

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

Subscribe to stay updated.