Cel care nu deranja niciodată pe nimeni, discret, la locul lui, preocupat întotdeauna să iasă bine totul. Uneori mai alarmat decât ar fi fost cazul, doar ca să fie sigur că nu deranjează. Nu ne deranjează, Marius, decât ca te-ai dus dintre noi atât de devreme…
Un om bun, în adevăratul sens al expresiei. Am descoperit în toți acești ani, în afara de o colaborare aparte, un adevărat prieten în persoana lui Marius Trandafir. Chiar dacă suferea de o boală incurabilă, nu se plângea niciodată de nimic, ci dimpotrivă. Întotdeauna se gândea la un viitor mai bun pentru sportul gălățean.
Calități rare in sport, calități rare în societate: bun simt și discreție, ieșite din comun. Un om de caracter al cărui cuvânt era litera de lege. Nu exista cuvinte care sa aline durerea dispariției. 😔
Marius Trandafir a fost antrenorul cu care Galațiul a câștigat de două ori consecutiv titlul de campioană a României la hochei, 2014-2015, 2015-2016. Cu Marius Trandafir pe bancă Dunărea Galați a câștigat Cupa României la hochei în ediția 2015-2016. În 2017 a fost antrenorul secund al echipei naționale a României la Campionatul Mondial Divizia a II-a Grupa A, grupă câștigată de România. În ultima perioadă a fost directorul Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați.
Rămas bun, prieten drag!
Odihnește-te in pace, Marius Trandafir!