Unirea Braniștea a câștigat cel mai important test al iernii, învingând sâmbătă, pe stadionul “Unirea” din Odobești, formația de Liga a II-a CSM Focșani cu scorul de 3-1. Meciul a contat pentru perioada de pregătire dinaintea cantonamentului de la Poiana Stâmpei.
Echipa antrenată de Alex Iliuciuc și Sorin Frunză a început meciul cu următorul 11: Ursu – Popa, Enache, Moroianu – A. Mihai, M. Frunză, D. Cireș, Bordun, Hilohi – Fadei, Răducan. Pe parcursul jocului au mai intrat Toader, Murgoci, Grădinaru, Coman, Neagu, Radu, Vasile, Olteanu și Munteanu.
Scorul a fost deschis de vrânceni, Gabi Răducan a egalat pentru Unirea Braniștea, iar la pauză s-a intrat la egalitate, scor 1-1. În repriza a doua, Mădălin Grădinaru a reușit o dublă în opt minute, aducând victoria pentru echipa gălățeană.
Schimbări în lotul Unirii Braniștea
Unirea Braniștea a adus cinci jucători noi în lot, patru dintre ei de la LPS Galați, în urma unui parteneriat între cele două cluburi: portarul Theodor Tacu (2006), mijlocașii Eduard Radu (2007) și Ștefan Pascu (2007) și fundașul Bogdan Ifrim (2007). De asemenea, a fost transferat mijlocașul David Butuc (2007) de la juniorii Oțelului. În același timp, Eduard Lefter a părăsit echipa, încheind contractul de comun acord cu clubul.
Următorul meci de verificare al Unirii Braniștea va fi cu Șoimii Gura Humorului, echipă din Liga a IV-a Suceava, în cadrul cantonamentului de nouă zile de la Poiana Stâmpei.