Formația Unirea Braniștea a demonstrat încă o dată forța ofensivă, învingând categoric Sepsi II Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-0 în ultima etapă a sezonului regulat din Liga a III-a, seria a II-a. Meciul, desfășurat pe teren propriu, a fost dominat de gazde, care au controlat jocul de la un capăt la altul.
Golurile victoriei au fost marcate de Hilohi, Vasile și Coman, ultimii doi intrând pe teren în repriza a doua. Unul dintre artizanii succesului a fost Andrei Mihai, care a oferit două pase decisive, ajungând la un total impresionant de 14 assist-uri în acest sezon.
Echipa de start a Unirii Braniștea a fost următoarea: Toader – Moroianu, Enache, Murgoci – Mihai, Frunză, D. Cireș, M. Cireș, Hilohi – Fadei, Răducan.
Unirea Braniștea a terminat pe locul doi sezonul regulat din Liga a III-a, seria a II-a, cu 40 de puncte, 18 jocuri, două puncte mai puțin decât Sporting Liești, câștigătoarea sezonului regulat. Cei de la Braniștea au terminat sezonul regulat cu cea mai bună ofensivă din serie cu 45 de goluri marcate, dar și cea mai bună defensivă, 12 goluri încasate.
După sezonul regulat primele patru clasate, Sporting Liești, Unirea Braniștea, KSE Târgu. Secuiesc și Aerostar Bacău, se vor duela în sistem play-off, tur – retur – tur, fiecare echipă urmând să joace de trei ori împotriva celorlalte. Prima etapă a play-off-ului este programată pentru sâmbătă, 22 martie, cu următoarele meciuri: Sporting Liești – Aerostar Bacău și Unirea Braniștea – KSE Târgu Secuiesc. În play-off cele două echipe gălățene se vor duela de trei ori, două dintre jocuri vor avea loc la Liești, grație clasării superioare de la finalul sezonului regulat. Primul duel din faza de play-off dintre Liești și Braniștea va avea loc în etapa a II-a, 29 martie, la Liești. În etapa a V-a, 18 aprilie, este programat meciul de la Braniștea, iar în etapa a VIII-a, penultima din play-off, 10 mai, cele două echipe se vor întâlni la Liești.
La finalul play-off-ului, primele două clasate din seria a II-a vor întâlni primele două clasate din seria I în barajele de promovare. Din Seria I în play-off s-au calificat: FC Bacău, Știința Miroslava, CSM Bacău și Gloria Ultra Dorohoi.